Marţi, 1 Octombrie 2024
Flavius Popa

Școala Doctorală a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași a fost, în data de 27 septembrie, gazda a două evenimente academice deosebite, reprezentând încununarea eforturilor depuse de studenții doctoranzi pr. Alexandru Baciu și prof. Camelia-Maria Angheluș. Cei doi candidați au susținut în ședință publică tezele de doctorat, iar după aprecierile și recomandările făcute de către comisia de doctorat, cei doi au primit titlul de „Doctor în Teologie”, cu distincția „Magna cum laude”.

Ambele susțineri științifice au avut loc vineri în Sala „Sinaxar” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași. Prima ședință a avut loc, de la ora 10.00, și a fost susținută de pr. Alexandru Baciu de la Departamentul Minorități al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Clericul a prezentat lucrarea cu titlul „Penticostalismul. Istorie, doctrină, misiune. O evaluare teologică ortodoxă”. Din comisia științifică au făcut parte prof. univ. dr. pr. Viorel Sava - președinte, prof. univ. dr. pr. Gheorghe Petraru - conducător științific, prof. univ. dr. pr. David Pestroiu de la Universitatea din București, prof. univ. dr. pr. Cristian Sonea de la Universitatea „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca și conf. univ. dr. pr. Dan Sandu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – referenți, asist. univ. dr. diac. Gheorghe Mihalache - secretar.

Subiectul cercetării mele este actual atât din punct de vedere teologic-misionar, cât și social. Este esențial să înțelegem că penticostalismul nu se limitează la un simplu curent de gândire și practică creștină, a cărei heterodoxie este evidentă mai ales prin doctrina „botezului spiritual” manifestat prin glosolalie, ci reprezintă un fenomen complex, caracterizat prin capacitatea de a se adapta și transforma în funcție de diferitele contexte culturale, sociale și religioase. Originalitatea tezei constă în analiza detaliată, nuanțată și interdisciplinară a penticostalismului, explorând cele trei etape majore de dezvoltare (penticostalismul clasic, „mișcarea carismatică” și „mișcarea neo-penticostală”) având ca suport metodele de cercetare specifice domeniului teologie și nu numai. Munca depusă constituie un câștig pentru mine, deoarece mi-a oferit ocazia de a aprofunda propria credință creștin ortodoxă, prin raportarea la subiectul ales, de a redescoperi și prețui credința Sfinților Părinți, transmisă de Mântuitorul Iisus Hristos Apostolilor, în definitiv de a conștientiza valoarea ei inestimabilă, ne-a declarat la final părintele candidat.

Cea de-a doua teză vorbește despre apostolatul educațional

De la ora 12 a avut loc cea de-a doua prezentare, susținută de prof. Camelia-Maria Angheluș (căs. Mocăniță) de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Lucrarea cu titlul „Apostolat educațional astăzi. Strategii de formare religioasă în societatea contemporană” a fost elaborată în dublă tutelă, îndrumători fiind prof. univ. dr. pr. Gheorghe Petraru și prof. univ. dr. Constantin Cucoș de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UAIC. Comisia a fost formată din prof. univ. dr. pr. Ion Vicovan – președinte, conf. univ. dr. Vasile Timiș și prof. univ. dr. pr. Cristian Sonea de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, și conf. univ. dr. Constantin Damian de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” – referenți, asist. univ. dr. diac. Gheorghe Mihalache - secretar.

Teza prezintă câteva elemente de originalitate: are o abordare interdisciplinară Teologie-Pedagogie, a fost realizată o anchetă pe bază de chestionar (670 de elevi aparținând ciclului gimnazial și liceal), și cuprinde proiectarea unor strategii de formare religioasă specifice perioadei contemporane.

Tema aleasă este una de actualitate în virtutea faptului că reprezintă o cercetare de frontieră între două domenii: Teologie și Pedagogie. Educația religioasă s-a numărat de-a lungul veacurilor printre preocupările cele mai importante ale Bisericii deoarece are în vedere formarea generațiilor tinere în duhul valorilor moral-religioase. Această misiune este desfășurată prin profesorul de religie, o călăuză în cunoașterea credinței și un îndrumător către Biserică, acolo unde lucrarea se desăvârșește spre slava lui Dumnezeu și spre integrarea copiilor și tinerilor în condiția mântuitoare a Împărăției lui Dumnezeu. Totodată, studiul practic realizat confirmă faptul că valorile propuse în educația religioasă realizată în mediul educațional influențează atitudinea elevilor față de această disciplină, ceea ce are un impact pozitiv asupra comportamentelor de ordin religios, moral și social. În acest fel, educația religioasă ca parte a educației integrale pregătește beneficiarii pentru exigențele vieții de zi cu zi atât de ordin exterior, cât și interior.

Îndrăznesc să înalț un gând de recunoștință lui Dumnezeu care m-a însoțit cu grijă și dragoste în anii de studiu, rânduind oameni buni, valoroși și de nădejde. Se cuvine să mulțumesc Părintelui Mitropolit Teofan cu binecuvântarea căruia m-am înscris, am urmat și finalizat studiile de doctorat. De asemenea, familia a reprezentat un sprijin de mare nădejde, iar părinții profesori și domnii profesori au fost model și inspirație în formarea academică și personală. Fără doar și poate, o contribuție enormă au avut-o oamenii dragi, părintele duhovnic, doamna inspector, colegii profesori de religie, colegii doctoranzi sau cei care deja au obținut titlul de doctor și prietenii care m-au inspirat și de la care am învățat că putem dobândi abilități și perspective atunci când ne dăm silința să facem lucrurile cât de bine putem, iar acolo unde noi suntem neputincioși, Dumnezeu împlinește prin puterea Sa toată lucrarea cea bună și folositoare, a declarat prof. Camelia Angheluș la final.

După ce comisia a dezbătut prezentările susținute de cei doi candidați, aceștia au primit titlul de „Doctor în Teologie”, cu „Magna cum laude”, și au depus jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă în Paraclisul „Ekklesia” din cadrul Ansamblului Mitropolitan.

Cele două teze pot fi consultate la Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.