Duminică, 9 Aprilie 2023
Mihail Vrăjitoru

Marea sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor sub numele de Florii, a continuat astăzi la Catedrala mitropolitană din Iaşi cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

După ce sâmbătă, credincioşii din Iaşi au participat la procesiunea dedicată marelui praznic al Floriilor, astăzi, la Catedrala mitropolitană, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către PS Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un numeros sobor slujitor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sanctus” al Catedralei mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.

Conform rânduielii liturgice, atât veșmintele ierarhului, cât şi cele ale preoților şi diaconilor au fost de culoare verde, în amintirea ramurilor purtate de cei care L-au întâmpinat pe Mântuitorul Hristos în Ierusalimul de altădată, dar şi ca simbol al vieţii şi al lemnului Sfintei Cruci.

După citirea Sfintei Evanghelii, PS Nichifor a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat însemnătatea sărbătorii Floriilor:

Duminica de astăzi o prăznuim de mii de ani ca semn al biruinței, ca semn al înțelegerii Celui care este Cel ce vine întru numele Domnului, Însuși Dumnezeu adevărat și om adevărat, Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care a făcut toate aceste semne ce au stârnit împotriviri pentru a înțelege că rostul nostru, în această lume, nu este să ne alipim de ea, că încheierea noastră nu este cu moartea, ci cu Învierea. Așa cum însuși Lazăr a fost înviat, așa și Domnul a înviat. Dumnezeu însuși a luat trup ca să ne descopere ce este viața, cum să trăim și să înțelegem că în această viață ne putem întâlni cu Dumnezeu, Îl putem cunoaște și Îl putem vedea. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Nu este doar o făgăduință că Îl vom vedea după moarte, ci Îl vom vedea încă din această viață. Este o făgăduință că cei ce se curățesc pe ei înșiși, se îndulcesc de vederea lui Dumnezeu și de înțelegerea lucrării Lui în istorie și în zilele noastre. Odată ce Dumnezeu s-a descoperit desăvârșit, El împlinește această lucrare până la sfârșitul veacului și o va împlini atât timp cât vor fi suflete căutătoare de Dumnezeu. Prin Duminica Floriilor, Dumnezeu ne cheamă să credem în numele lui Hristos, să credem în Noul Legământ și să pășim cu această încredințare și înțelegere pe calea ce duce la Împărăția Cerurilor.

*Sărbătoarea Intrării Domnului în cetatea Ierusalimului amintește de momentul în care Mântuitorul Hristos, călare pe un mânz de asină, a fost primit cu bucurie de către iudei. Totodată, acest praznic marchează și începutul Săptămânii Sfintelor Pătimiri, întrucât începând de astăzi, în biserici se vor oficia deniile din Săptămâna Mare.