Duminică, 4 August 2024
Flavius Popa

În Duminica a 6-a după Rusalii, 4 august, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În predica sa, ierarhul i-a îndemnat pe ieșenii prezenți să participe la sfintele slujbe, să aibă gândul cât mai des la Dumnezeu și să manifeste dragoste față persoanele aflate în diferite slăbiciuni.

La slujba din această dimineață au mai slujit părintele arhim. Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, precum și părinții slujitori ai lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Sanctus”, dirijat de Costel Mirel Nechita.

„Să avem o legătură aparte cu persoanele aflate în neputințe, pentru a constata ce mare binecuvântare avem de la Dumnezeu”, a transmis Părintele Mitropolit în cuvântul său rostit după citirea textului evanghelic de la Sfântul Evanghelist Matei (9, 1-8):

Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască, în primul rând, capacitatea de a vedea și constata starea de slăbănog care ne definește, spre a tinde și a lupta, pentru a îndepărta din noi neputința de a iubi, neputința de a ne bucura, neputința de a ierta. Acest lucru se împlinește, și primim putere pentru a îndepărta această stare de neputință din noi, prin participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, prin gândul la Dumnezeu cât mai des în timpul zilei, și prin împlinirea unui sfat, pe care, cu mulți ani în urmă, într-o asemenea situație, cineva l-a oferit zicând: „Creștinul adevărat trebuie să aibă între prietenii săi un prieten slăbănog”, adică să aibă o legătură aparte cu o persoană care este cuprinsă de un handicap, cu o persoană care este neputincioasă, cu o persoană care se află într-un azil, care nu are o mână, nu are un picior, are o neputință foarte mare sau este foarte bătrân, încărcat de ani, pentru că legătuă cu o ființă precum aceasta aduce bucurie aceluia, iar noi constatăm ce mare binecuvântare avem de la Dumnezeu.

La final, credincioșii și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și la cele ale Sfântului Iosif cel Milostiv, au fost binecuvântați de ierarh.

Încep sărbătorile sfinților nemțeni

Mâine, 5 august, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji, împreună cu Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob” din Crăiniceni, Horodiștea, județul Botoșani. De asemenea, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la Biserica Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

În această seară, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor va participa la slujba Privegherii la seminarul nemțean.

Sărbătorile sfinților nemțeni vor continua marți pe Muntele Ceahlău, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față”. Miercuri, în data de 7 august, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla va fi cinstită atât la Mănăstirea Sihla, cât și la Mănăstirea Sihăstria. Vă reamintim faptul că în acest an, accesul către Mănăstirea Sihla se va face prin sens unic, de la Mănăstirea Sihăstria, urmând ca la plecare sensul de mers să fie Sihla – Mănăstirea Agapia - Agapia.