Zeci de persoane s-au adunat marți, 17 aprilie 2018, la sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași, unde a avut loc lansarea volumului „Din Răsărit în Apus – Ortodoxie și Catolicism” al părintelui arhimandrit Placide Deseille, ediție apărută la Editura Doxologia.
În cadrul evenimentului au fost invitați părinții ieromonahi Cassien și Silouane, viețuitori ai Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Franța. Moderatoarea acestei întâlniri a fost prof. univ. dr. Felicia Dumas. Lucrarea reprezintă ultima carte publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille, volum apărut în limba franceză, cu numai două luni înainte de trecerea sa Domnul.
„Cartea de față este una deosebită deoarece este ultima lucrare publicată de părintele arhimandrit Placide Deseille și reprezintă o carte-testament, apărută cu puțin timp înainte de plecarea la Domnul a părintelui arhimandrit, iar la final propune câteva sfaturi ale acestui mare părinte duhovnic cu privire la modul în care viața creștinului trebuie trăită în mod autentic, în oricare mediu, în general, dar mai cu seamă în Apus, unde particularitățile acestuia reprezintă un mediu decreștinat, chiar ostil creștinismului.” ne-a relatat prof. univ. dr. Felicia Dumas.
În cadrul lansării au fost prezentate și celelalte volume ce întregesc colecția părintelui Placide Deseille: „Cununa binecuvântată a anului creștin – predici la duminicile și sărbătorile anului liturgic”, „Credința în cel Nevăzut”, „Mărturia unui călugăr ortodox – convorbiri cu Jean Claude Noye” și „Monahismul ortodox – principiile de bază”.
Acestea pot fi găsite și achiziționate atât la librăriile de profil cât și pe site-ul edituradoxologia.ro