În perioada 17-23 decembrie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 17 decembrie – Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină)
În Parohia Sfântul Mina din Probota, Protopopiatul Iaşi 1, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinţi o troiţă construită în această comunitate în memoria eroilor și a veteranilor proboteni din cele două războaie mondiale.
„Slăvind Nașterea lui Hristos” – Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
Tradiţionalul concert de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va avea loc astăzi, începând cu ora 17:00, la Sala „Unirii” (Cinema „Victoria”) din centrul municipiului Iași și va fi transmis live în mediul online pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale portalului doxologia.ro, dar și pe canalele de socializare ale organizatorilor.
Ediția din acest an, intitulată „Slăvind Nașterea lui Hristos”, va reuni cinci coruri și grupuri corale de renume din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor: Grupul psaltic „Melos paisian”, Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, Grupul de colindători ai Parohiei „Vorona Mare” din județul Botoșani, Corul psaltic de copii „Mini Byzantion” și Corul Academic „Byzantion”. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!
Protopopiatul Paşcani organizează astăzi, de la ora 16:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Paşcani, un concert de colinde care cuprinde piese tradiționale și psaltice, evenimentul fiind coordonat de preotul Alexandru Baciu de la Parohia Buznea.
Protopopiatul Târgu Neamţ organizează astăzi, de la ora 17:00, la Casa de Cultură „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, tradiţionalul concert de colinde.
Simpozionul „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa”
Parohia Adormirea Maicii Domnului din cartierul ieşean Galata organizează Simpozionul „Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa” – ediţia a XXVII-a, tema fiind „Bucuraţi-vă întru Domnul“. În cadrul evenimentelor organizate, astăzi, de la ora 17:00, va avea loc o conferinţa la care vor participa scriitorul Grigore Ilisei, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuţitaru de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, pr. conf. univ. dr. Adrian Lucian Dinu, lect. univ. dr. Bogdan Neculau, de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, pr. Florin Călugăru, protopop al Protopopiatului Iași 1, pr. IoneI Ungureanu de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ Iași, moderator fiind preotul Mircea Stoleriu.
Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana – Mărăței III din Piatra Neamț organizează astăzi, de la ora 17:00, la Centru Social-Educațional „Sfânta Ana”, activitatea filantropică „De Crăciun, adoptă un bunic”. Va fi invitat un grup de persoane în vârstă, singure și cu posibilități materiale reduse. Mai mulţi artişti, printre care profesoara Cristina-Iuliana Marin, Puiu Nechita şi eleva Medeea Ruginosu, vor interpreta colinde într-o activitate cultural-filantropică care se dorește a fi un moment de bucurie pentru bunicii care au nevoie de sprijin. Fiecăruia i se va oferi la final un coș tradițional, alături de o colindă și o îmbrățișare caldă, într-o atmosferă de sărbătoare.
Biserica Parohiei Tocileni din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Patriarhul Teoctist Stăuceni, în cadrul căreia preotul Bogdan Azamfirei va susține conferința cu tema „Activitatea Patriarhului Teoctist”.
Parohia Naşterea Maicii Domnului – Tomeşti, Protopopiatul Iaşi 2, organizează astăzi, de la ora 16:00, o seară duhovnicească cu tema „PACEA – primul colind îngeresc cântat la Betleem: trecut, prezent şi viitor”. În deschidere va avea loc un moment artistic susținut de Grupul coral și teatral „Armonia” de la Clubul pensionarilor Oancea - Tătăraşi, Iaşi, coordonat de doamna profesor Gabriela Grigoriu. În cadrul evenimentului organizat la biserica parohială vor conferenţia pr. prof. univ. dr. Ilie Melniciuc-Puică, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, şi prof. univ. dr. Lucian Leuştean, de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi.
Luni, 18 decembrie
Protopopiatul Iaşi 2 organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii.
Protopopiatul Piatra Neamț şi ROD – Spațiu creativ și de învățare organizează astăzi, de la ora 17:00, concertul de colinde RUGĂ COLINDATĂ. Evenimentul va avea loc la Cinema „Mon Amour” (Dacia) din Piatra Neamț, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Nichifor Botoşăneanul. Invitați vor fi Corul „Chivotul”, al psalților Catedralei Mitropolitane din Iași, Corul „Glasul Bisericii”, al preoților din protopopiat, Corala „Evanghelismos”, Corala „Camena”, Imperialii şi MURMUR. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Până vineri, 22 decembrie, în Sala Pașilor pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, va fi deschisă expoziția de icoane și miniaturi „Nașterea Domnului – Lumina lumii”, în cadrul căreia sunt expuse lucrări realizate de studenții și absolvenții de la specializarea Artă Sacră ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Marţi, 19 decembrie
La Paraclisul Sfântul Ierarh Iosif din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi (Sala Eclesia din Muzeul Mitropolitan), începând cu ora 7:00, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)