În perioada 19-25 noiembrie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
În perioada 19-25 noiembrie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 19 noiembrie - Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)
La Biserica Metocul Maicilor din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sluji Sfânta Liturghie.
Începând cu ora 16.00, va avea loc inaugurarea Muzeului Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, odată cu vernisajul Colecţiei de Artă a Familiei Ilisei, eveniment care are loc la împlinirea vârstei de 80 de ani a domnului Grigore Ilisei. La evenimentul la care va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, este invitată prof. Maria Bilasevschi, de la Facultatea de Arte Vizuale, UNAGE Iași, critic de artă și curator.
La Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, de la ora 19.00 are loc Adunarea Generală a membrilor Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români – Filiala Iaşi.
Parohia Grajduri din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 „Sfântul Apostol Matia”, în cadrul căreia preotul Mihai Sânzeanu va susține conferința cu tema: Psalmodierea, respirația rugăciunii.
Parohia Brăeşti din Protopopiatul Paşcani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Constantin Ghervan va susține conferința cu tema: Sfântul Roman Melodul – imnograf al Bisericii Ortodoxe.
Luni, 20 noiembrie
Protopopiatul Paşcani organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii, în cadrul căreia preotul Mihai Matcovici de la Parohia Buda va susţine conferinţa cu tema: Imnografia și imnologia creștină, forme de păstrare și de transmitere a dreptei credințe.
Marţi, 21 noiembrie – (†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului
La Biserica „Izvorul Tămăduirii” din cartierul ieşean CUG, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie.
Biserica Parohiei Oneaga din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Treime” – Copălău, în cadrul căreia preotul Adrian Achițenei va susține conferința cu tema Prețuiește ajutorul vârstnicilor – expresii ale maturității spirituale.
Biserica Parohiei Plugari din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 – „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia preotul Marian Bărbieru va susține conferința cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor – între înțelepciune și împietrire.
Joi, 23 noiembrie
Membrii Colegiului Sfântul Nicolae din Iaşi organizează în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, începând cu ora 19.00, conferința cu titlu: Pastorația îndumnezeirii. Între chemare la Împărăția lui Dumnezeu și lucrare socială, susţinută de pr. prof. dr. Vasile Gavrilă.
Parohia Dobrovăţ Ruşi din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 16 – „Sfântul Apostol Luca”, în cadrul căreia preotul Severin Gheorghiţă va susține conferința cu tema: Pastorația vârstnicilor ca modele de viețuire pentru comunitate.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Dobreni din Protopopiatul Piatra Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 13 – „Sfântul Mina”, în cadrul căreia preotul Adrian Alin Grecu va susține conferința cu tema: Sfântul Roman Melodul – model de sfințire și inspirație.
Parohia Tupilaţi din Protopopiatul Târgu Neamţ va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Andrei Cucoş va susține conferința cu tema: Grija față de bătrâni, o datorie creștinească.
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Ierarh Nicolae”, în cadrul căreia preotul Dumitru Avîrvărei va susține conferința cu tema: Sfânta Scriptură în viaţa creştinului.
Vineri, 24 noiembrie
La Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie, moment care precede susţinerii examenului preoţesc de grad 1.
În acelaşi lăcas de cult, de la ora 21.00, membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - Filiala Iași coordonează slujirea slujbei de Priveghere în cinstea Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.
Biserica Parohiei Ipotești din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ilie”, în cadrul căreia preotul Emanoil Vasile Crețu va susține conferința cu tema Cântarea bisericească comunicare și comuniune.
Sâmbătă, 25 noiembrie
În Protopopiatul Piatra Neamţ se vor întruni astăzi două cercuri pastorale:
- Parohia Turturești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 11 - „Sfânta Muceniță Ecaterina” – Girov, în cadrul căreia preotul Mircea-Ilie Holban va susține conferința cu tema: Cinstirea în Biserică a celor adormiți în Domnul: temeiuri scripturistice, patristice și liturgice;
- Parohia Bicaz Chei I va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 – „Sfânta Mare Muceniță Varvara”, în cadrul căreia preotul Mihai Ioaniche va susține conferința cu tema Sfânta Mare Mucenică Ecaterina – pildă de înţelepciune pentru tineri.
În Protopopiatul 3 Iaşi se vor întruni astăzi două cercuri pastorale:
- Parohia Satu Nou va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 17 – „Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu”, în cadrul căreia preotul Andrei Iulian Grigore va susține conferința cu tema: Compozitori și psalți români care au contribuit la românizarea și dezvoltarea muzicii psaltice liturgice;
- Parohia Domniţa va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – „Sfântul Apostol Bartolomeu”, în cadrul căreia preotul Cezar Ionel Mai va susține conferința cu tema: Realităţi şi provocări actuale privind pastoraţia şi sprijinirea persoanelor vârstnice.
Parohia Ulmi din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, în cadrul căreia preotul Sebastian Zaharia va susține conferința cu tema Imnele Triodului – cea mai bună cateheză pentru Postul Mare.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)