În perioada 20-26 august, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 20 august – Duminca a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)
Tabăra Floare de colţ va organiza începând de astăzi şi până pe 25 august cea de-a zecea serie pentru copii şi tineret din această vară.
***
În cadrul proiectului Tabăra din pridvorul satului, vor avea loc săptămâna aceasta 10 tabere, astfel: Focuri, Protopopiatul Hârlău (20-22 august); Baranca Hudeşti, Protopopiatul Darabani (21-23 august); Neguleşti, Protopopiatul Roznov (21-23 august); Pietrăria, Protopopiatul 3 Iaşi (22-24 august); Conceşti, Protopopiatul Darabani (22-24 august); Golăeşti, Protopopiatul 2 Iaşi (23-24 august); Stroieşti, Protopopiatul Botoşani (24-26 august); Soci, Protopopiatul Paşcani (25-27 august); Bistriţa, Protopopiatul Piatra Neamţ (25-27 august); Oboroceni, Protopopiatul Paşcani (25-28 august). Proiectul „Tabăra din pridvorul satului” al Arhiepiscopiei Iaşilor îşi propune să organizeze vara aceasta aproape 100 de tabere în comunităţi rurale, evenimente în care să fie implicaţi aproximativ 10.000 de copii.
Luni, 21 august
Protopopiatul 3 Iaşi organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii.
***
Biserica Sfântul Ioan – Mărăței I, Protopopiatul Piatra Neamţ, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 - Sfânta Muceniță Haritina, în cadrul căreia preotul Sorin Amariei va susţine conferinţa cu tema Reprezentarea în iconografie a Tatălui Ceresc – Cel vechi de zile.
Marţi, 22 august
Protopopiatul Roznov organizează astăzi consfătuirea lunară cu preoţii.
***
Biserica Parohiei Zmeu, Protopopiatul Paşcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9, în cadrul căreia preotul Mihai Roznovăţ va susţine conferinţa cu tema Bătrânețea – vârstă a înțelepciunii.
Joi, 24 august
Parohia Câmpeni din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 – Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian, în cadrul căreia preotul Ioan Harja va susţine conferinţa cu tema Bătrânețea – inutilitate, sărăcie, singurătate – și vindecarea lor în Biserică.
***
Parohia Mălăieşti din Protopopiatul Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 – Adormirea Maicii Domnului, în cadrul căreia preotul Pavel Apostol va susţine conferinţa cu tema Bătrânețea – inutilitate, sărăcie, singurătate – și vindecarea lor în Biserică.
Vineri, 25 august
Parohia Vocoteşti din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 – Sfântul Iacov al lui Alfeu, în cadrul căreia preotul Costel Cristian Şurpănelu va susţine conferinţa cu tema Realităţi şi provocări actuale privind pastoraţia persoanelor vârstnice.
***
Biserica Parohiei Înălţarea Domnului din Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Spiridon, în cadrul căreia preotul Constantin Iordache va susţine conferinţa cu tema Viața în familie.
(Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor)