Vineri, 1 Noiembrie 2024

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 3–9 noiembrie 2024:

Duminică, 3 noiembrie – Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr)

În această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Voievozi” – Miletin (comuna Prăjeni, județul Botoșani, Protopopiatul Hârlău) cu prilejul sfințirii bisericii și a casei parohiale, iar Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinți casa mortuară și o troiță în Parohia Soci (judeţul Iaşi, Protopopiatul Pașcani).

Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează în Aula Magna „Mihai Eminescu”, de la ora 17:00, o gală dedicată recunoaşterii dăruirii voluntarilor, partenerilor şi prietenilor acestei organizaţii misionare.

În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:

- Biserica Parohiei Hlipiceni I va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Arhangheli” Hlipiceni, în cadrul căreia părintele Dinu Asaftei va susține conferința cu tema: Sfinții tămăduitori fără de arginți din România;

- Biserica Parohiei Zăicești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” Cristești, în cadrul căreia părintele Daniel Țăranu va susține conferința cu tema: Forme ale pastorației și îngrijirii bolnavilor în Sfânta Scriptură.

Luni, 4 noiembrie

Centru rezidențial de recuperare din adicții, la Iaşi

În contextul creșterii alarmante a cazurilor de adicții în rândul tinerilor și adulților, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță deschiderea și sfințirea Centrului Ortodox de Recuperare din Adicții– C.O.R.A. – „Sfântul Maximilian”.

Proiectul este inițiat de Parohia „Sfântul Vasile” din Tătărași, cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu specialiști din țară și din străinătate care au o vastă experiență în domeniul adicțiilor.

Centrul de adicții care funcționează în regim de zi, dar și rezidențial, cu o capacitate de 8 paturi, este localizat în Iași, Strada Vasile Lupu, nr. 40 și va oferi tratament și suport pentru persoanele afectate de dependențe, inclusiv dependența de alcool, droguri și alte substanțe.

„Per total, Centrul va oferi un program cuprinzător de recuperare pentru persoanele afectate de dependențe, având la bază metode terapeutice dovedite. Prin combinația de terapie individuală, grupuri de suport, activități educaționale, ergoterapie, ne propunem să asigurăm o abordare adaptată pentru fiecare pacient în parte”, a explicat preotul Iulian Negru, inițiatorul acestui proiect.

Sfinţirea C.O.R.A. va avea loc la sediul situat în incinta Bisericii „Sfântul Vasile” din Tătărași, strada Vasile Lupu, nr. 40, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan care va săvârşi aici Sfânta Liturghie începând cu ora 6:30.

Biroul de catehizare organizează cea de-a XI-a ediție a Consfătuirii catehetice anuale a Arhiepiscopiei Iașilor în zilele de 4 şi 5 noiembrie 2024, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi. Invitat special al evenimentului este Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Cluj-Napoca.

În Sala Iustin Moisescu, din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, va avea loc de la ora 17:30 conferința cu titlul „The Challenges of Christian Bioethics in an Ever More Post-Christian Age”, susținută de profesorul universitar Mark J. Cherry de la St. Edward’s University, Austin, Texas, cunoscut ca fiind o voce creștină critică la adresa gândirii seculariste care promovează biotehnologiile, fără o evaluare profundă a situațiilor umane inedite ce le provoacă. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Iaşi organizează în perioada 4-6 noiembrie slujba de sfinţire a căminelor studenţeşti ieşene, după următorul program:

- luni, 4 noiembrie: Căminele C1, C2, C3, C4; 1 Mai, Pavilioanele 9 și 10;

- marți, 5 noiembrie: Căminele C5, C6, C7, C8, Akademos, Buna-Vestire;

-miercuri, 6 noiembrie: Căminele C10, C11, C12, C13, Gaudeamus; E1, E5; Căminele Universității de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.

În această zi se va organiza şedinţa administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Botoşani (care va avea loc în sala de şedinţe a protopopiatului şi va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii, de la ora 7:30-9:00, săvârşită la Biserica „Sfinţii Voievozi” Botoșani). În cadrul întâlnirii, părintele Adrian Achiţenei va susţine tema: Rolul Bisericii în întrajutorarea celor bolnavi – o perspectivă pastorală.

În această zi, în Protopopiatul Hârlău vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale, în cadrul cărora va fi susţinută tema Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului:

- Parohia Văleni va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 5 - „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, în cadrul căreia tema va fi susţinută de părintele Dumitru Ciobanu;

- Parohia Iazu-Vechi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 - „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, în cadrul căreia tema va fi susţinută de părintele Aurel Lunic.

Biserica Parohiei Rusenii II din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ” - Rediu, în cadrul căreia părintele Constantin Dămian va susține conferința cu tema: Boala – șansă de mântuire prin suferință.

Marţi, 5 noiembrie

În această zi, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe”, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Capela Spitalului de Psihiatrie din Protopopiatul Botoşani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” Botoșani, în cadrul căreia părintele Vasile Burlacu va susține conferința cu tema: Pastorația cadrelor medicale: recunoștință și îndemn la unirea artei medicale cu rugăciunea.

Parohia Cândeşti din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” - Rediu, în cadrul căreia părintele Ionel Butescu va susține conferința cu tema: Despre păcatul mândriei.

Parohia „Înălțarea Domnului” – CUG din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 - „Pogorârea Duhului Sfânt”, în cadrul căreia părintele Ilie Caraghiaur va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtășanie – „Pâinea noastră cea de toate zilele”.

Miercuri, 6 noiembrie

Asociația Tineretul Ortodox Român – Filiala Iași sărbătorește anul acesta 15 ani de activitate. Tinerii din asociație sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie săvârşită la Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi, începând cu ora 6:30, prilej de recunoștință pentru parcursul asociației și pentru legăturile de prietenie create în acești ani. Evenimentul se va încheia cu un moment de socializare, unde se vor putea împărtăși povești, amintiri și planuri de viitor, alături de cei mai vechi membri ai asociației până la cei mai noi.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Iaşi organizează de la ora 18:00, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe” , o seară de dialog cu tema: Ești ceea ce mărturisești, avându-l ca invitat pe părintele arhimandrit Nicodim Petre, stareţul Mănăstirii Bucium.

Joi, 7 noiembrie

În această zi începe prima ediţie a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS - IAȘI, 7–10 NOIEMBRIE 2024. Această primă ediție organizată la 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 este pusă sub genericul Libertate.

Un actor deținător de 5 premii Emmy și un regizor premiat cu marele premiu la Festivalurile de film de la Karlovy Vary și Montreal, realizatoarea proiectului Revoluța Modelelor, directorul festivalului de film Byzanfest din Melbourne regizori, producători, istorici și critici de film din Statele Unite ale Americii, Serbia, Grecia, Georgia, Kârgâzstan, Kazahstan, România, Austria vor veni la Iași, la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis.

Marele regizor român Nicolae Mărgineanu, actorul Jonathan Jackson cunoscut pentru rolurile din Unsung Hero, Nashville, General Hospital, Sfântul Iosif Isihastul etc., regizoarea Cristina Chirvasie, Părintele Arhimandrit Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Athos, regizorii Simon Scionka, Asel Zhuraeva, Aleksandar Djurovic, Ivan Jovic, Andrej Sepetkovski și mulți alți cineaști vor fi prezenți la Iași.

37 de filme (artistice, docudrame, documentare de lung și scurt metraj) vor fi proiectate la Ateneul din Iași, Sala de cărămidă a Palatului Braunstein, Sala Diotima a Casei de Cultură Mihai Ursachi, Sala Iustin Moisescu din incinta Ansamblului Mitropolitan din Iași. La Baia Turcească, publicul venit la festival va putea admira fotografiile celebrului artist fotograf de portrete din Georgia, Yuri Mechitov.

Trofeul Festivalului - sculptură în metal - este realizat de un artist vizual ieșean, Emanuel Chiriac, (prototipul de mari dimensiuni și replicile sale).

Filmele de artă ale celebrilor regizori Tengiz Abuladze și Sergey Parajanov, la centenarul nașterii lor, vor face deliciul cinefililor. Producții de box-office din SUA, Grecia și Serbia vor bucura fără îndoială pe cei care vor abandona pentru cele 4 zile de festival platformele cunoscute de streaming, iar filmele recente din Asia Centrală vor prilejui imersiunea publicului în realitatea unor țări aflate pe falia unor puternice seisme sociale și politice.

Reîntâlnirea cu regizorul Nicolae Mărgineanu și filmele sale, Poarta Albă, Undeva în Est, Fals tratat de mântuire a sufletului, întâlnirea cu regizoarea Cristina Chirvasie și filmele sale documentare vor hrăni curiozitatea tinerilor de a înțelege vremuri de care adulții își amintesc cu durere și pe care nimeni nu își dorește să le mai trăiască. Dar mai presus de toate, publicul de toate vârstele va cunoaște că omul, indiferent de nenorocirile care îi apar în cale, are resursele să le depășească fără a-și pierde umanitatea şi relaţia cu Bunul Dumnezeu. Este mesajul tuturor filmelor prezente în festival.

Pe site-ul quo-vadis.ro este publicat programul, iar organizatorii oferă posibilitatea rezervării locurilor în avans la cele peste 40 de evenimente din cadrul festivalului. Accesul va fi gratuit în baza rezervării în avans.

Directorul artistic al festivalului este istoricul și criticul de artă Elena Dulgheru, iar director executiv este regizoarea Violeta Gorgos. Organizatorul principal este Arhiepiscopia Iașilor, care are ca parteneri Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Consiliul Județean Iași, Primăria Iași, Ateneul Național din Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa”, Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Colegiul Sfântul Nicolae, ASCOR Iași, Centrul de cinematografie din Georgia, Cineteca Bologna, Liceul Varlaam, Festivalul Internațional de Film Ortodox Byzanfest din Melbourne (Australia).

Programul zilei de 7 noiembrie este următorul.

Ateneul Național din Iași

12.30 – 14.30 Filmul artistic Fals tratat de mântuire a sufletului (România), în prezența regizorului Nicolae Mărgineanu - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

14.45 – 15.30 Filmul artistic După cântatul cocoșului (Serbia), în prezența regizorului Hadži-Aleksandar Đurović - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;

17.30 – 19.20

- Concert muzică veche românească Ansamblul Floralia din Iași;

- Filmul Genesis - o poveste a trofeului Quo Vadis;

GALA DE DESCHIDERE A FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS

19.30 – 21.30 Filmul documentar Alaska sfântă (SUA), în prezența regizorului Simon Scionka - film în limba engleză, subtitrat în limba română.

Palatul Braunstein (Sala de cărămidă)

10.00 – 10.30 Filmul artistic 500 (România), regizor Bogdan Albu - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

10.30 – 11.45 Filmul artistic Slujba (Serbia), în prezența regizorului Andrej Šepetkovski - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;

11.45 – 12.40 Filmul documentar Un Sfânt al cuvintelor. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei (România, Doxologia Media) - film în limba română;

12.45 – 14.15 Filmul documentar Ierusalim (România, Trinitas TV, realizator Mara Ionescu, în prezența pr. Alexandru Trușcă, consilier patriarhal și producător general și a pr. George Aniculoaie, redactor-șef Departament Film Documentar) - film în limba română, subtitrat în limba engleză.

Centrul Internațional de Artă Contemporană - Baia Turcească

10.00 – 12.00 Masă rotundă (cu public) Etica și Estetica în film. Gazda dezbaterii – Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași;

Participă cineaști din Australia, Statele Unite ale Americii, Serbia, Austria, Kîrgîzstan, România;

Moderator: Conf. Univ. Dr. Iulian Damian.

Întregul program al FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS poate fi accesat aici: https://quo-vadis.ro/program.

Parohia Dragova din Protopopiatul Roznov va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ” - Rediu, în cadrul căreia părintele Daniel Braiş va susține conferința cu tema: Misiunea preoților - în dar ați luat, în dar să dați!.

Vineri, 8 noiembrie - †) Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri

În această zi de sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Agapia, iar Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji la Mănăstirea Petru Vodă, ambele aşezări monahale aflate în judeţul Neamţ. De la ora 16:00, la Mănăstirea Agapia va avea loc Sinaxa monahală a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Iașilor.

În cea de-a doua zi a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS, programul este următorul:

Ateneul Național din Iași

11.00 – 13.30 Filmul artistic O Cruce în pustie. Sfânta Cuvioasă Parascheva (Serbia), în prezența regizorului Hadži-Aleksandar Đurović - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;

14.00 – 15.15 Filmul docudramă Sfântul Nicolae. Chipul blândeții (România, Trinitas TV, realizator Mara Ionescu, în prezența pr. Alexandru Trușcă, consilier patriarhal și producător general și a pr. George Aniculoaie, redactor-șef Departament Film Documentar) - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

16.00 – 18.00 Filmul artistic Calea lui Lazăr (Serbia-Grecia) - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;

18.30 – 20.30 Filmul artistic Rapsodul (Kîrgîzstan), în prezența regizorului Ernest Abdyzhaparov - film în limba kîrgîză, subtitrat în limba română.

Palatul Braunstein (Sala de cărămidă)

11.00 – 12.30 Filmul docudramă Martirul Unirii. Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (România, Trinitas TV, realizator Mara Ionescu, în prezența Pr. Alexandru Trușcă, consilier patriarhal și producător general și a Pr. George Aniculoaie, redactor-șef Departament Film Documentar) - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

12.30 – 14.15 Filmul documentar Români în gulagul sovietic (România, Trinitas TV, realizator Petru Mihalea, în prezența Pr. Alexandru Trușcă, consilier patriarhal și producător general și a Pr. George Aniculoaie, redactor-șef Departament Film Documentar) - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

18.00 – 19.00 Filmul documentar In Vivo (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (un film despre martiri, martiraj, cu dr. Nicolae Constantinescu, cunoscut ca medicul chirurg de la Spitalul Colțea din București care a operat răniții de la Revoluția din 1989);

19.00 – 19.30 Filmul documentar Antidot la zadar (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (un film despre suferință și speranță, cu scriitoarea și traducătoarea Micaela Ghițescu, fost deținut politic);

19.30 – 20.15 Filmul documentar Metanie dinaintea Crucii (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (un film dedicat părintelui mărturisitor în temnițele comuniste, Dimitrie Bejan, cu nepoata sa, Cornelia Anichitei).

Sala Iustin Moisescu (în incinta Ansamblului Mitropolitan din Iași)

Centenar Sergey Parajanov(Georgia și Armenia);

11.00 – 12.45 Filmul artistic Culoarea rodiei - film în limba armeană, azeră și gerogiană, subtitrat în limba română;

12.45 – 14.15 Filmul artistic Legenda Fortăreței Suram - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română;

14.15 – 14.45 Filmul artistic Arabescuri pe o temă de Pirosmani.

Centrul Internațional de Artă Contemporană - Baia Turcească

16.00 – 18.00 Vernisajul expoziției de fotografii Libertate, în prezența artistului fotograf Yuri Mechitov (Georgia);

Întregul program al FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS poate fi accesat aici: https://quo-vadis.ro/program.

Sâmbătă, 9 noiembrie

În cea de-a treia zi a FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS, programul este următorul:

Ateneul Național din Iași

10.00 – 12.30 Filmul artistic Drumul spre Rai (Kîrgîzstan), în prezența regizorului Bakytbek Mukul - film în limba kîrgîză, subtitrat în limba română;

12.30 – 19.30 Centenar Tengiz Abuladze;

13.00 – 14.50 Filmul artistic Copacul dorințelor (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română;

15.00 – 17.45 Filmul artistic Căința (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română;

18.00 – 19.30 Filmul artistic Ruga (Georgia, regizor Tengiz Abuladze) - film în limba georgiană și rusă, subtitrat în limba română.

Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Copou – Sala Diotima

10.00 – 11.00 Filmul documentar Doar iubirea ne mai poate salva (Serbia), în prezența regizorului Hadži-Aleksandar Đurović - film în limba sârbă, subtitrat în limba română;

11.20 – 11.55 Filmul documentar Cămașa de duminică (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (un film despre simplitate, adevăr și bucurie, cu regizorul Nicolae Mărgineanu);

12.00 – 12.40 Filmul documentar Omul care umblă cu scara (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (un film despre adevăr, curaj și libertate, cu violonista Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, fiica lui Toma Arnăuțoiu din Grupul de rezistență anticomunistă de la Nucșoara);

12.40 – 13.30 Filmul documentar Toma Arnăuțoiu (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză;

13.30 – 14.00 Filmul documentar Lemnul viu (România), în prezența regizoarei Cristina Chirvasie - film în limba română, subtitrat în limba engleză (cu medicul Galina Răduleanu, fost deținut politic).

Sala Iustin Moisescu (în incinta Ansamblului Mitropolitan din Iași)

15.00 – 17.00 Conferințele Quo Vadis:

Milja Radovic (Austria, Universitatea din Viena, cercetător în teologie și cinematografie, istoric al artei, din Viena) - Film și Religie - Teologia ca subiect. Metode și abordări pentru o contribuție la cunoaștere a Ortodoxiei;

Chris Vlahonasios (Australia, director al Byzanfest, din Melbourne) - Icoana în mișcare. Creativitate și mântuire prin cinematografia ortodoxă;

Gulbara Tolomushova (Kîrgîzstan, istoric si critic de film din Kîrgîzstan) - Panorama cinematografiei Central-Asiatice - Eroul din filmul Leagănul (1993) - un mod existențialist de a-și trăi viața?

Aula Magna „Mihai Eminescu”a Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

17.30 – 18.40 Filmul docudramă Sfântul Iosif Isihastul (Grecia, regizori Alexandros Foteinos and Yiannis Traganidas) - film în limba engleză, subtitrat în limba română;

19.00 – 20.30 Conferință Jonathan Jackson (actor din SUA);

Dialogul actorului american Jonathan Jackson cu părintele Răzvan Ionescu, gazda întâlnirii. O poveste de viață, o carieră în cinematografie, dar şi în muzică, fără a face compromisuri în privința credinței sale.

Pe scena festivalului Quo Vadis, Jonathan Jackson va povesti, dar ne va oferi şi un inedit moment de interpretare la chitară.

Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi

17.00 Conferința Terapia sufletului și lansare de carte arhim. Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped din Athos;

Lansarea cărții Terapia sufletului. Din convorbirile Părintelui Stareț Efrem Vatopedinul cu psihologi, medici psihiatri și neurologi români;

Prezintă prof. univ. dr. Adrian Opre și pr. Răzvan Ionescu;

Întregul program al FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FILM QUO VADIS poate fi accesat aici: https://quo-vadis.ro/program.

Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor în colaborare cu toate protopopiatele eparhiei organizează ediţia a VI-a a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament cu titlul: Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni.

Sunt invitaţi să participe tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-19 ani, aceştia fiind îndemnaţi să citească anul acesta cu multă atenție Evanghelia după Matei. „De vă vor plăcea cele citite acolo și dacă veți doriți să le fixați mai bine în inima voastră, vă așteptăm să vă înscrieți la concursul cu întrebări din Sfânta Evanghelie după Matei la părintele responsabil de tineret din fiecare protopopiat pentru a participa la etapa pe protopopiat a concursului (sâmbătă, 9 noiembrie)”, spun organizatorii.

Părinții responsabili de tineret așteaptă să fie sunați!

Iași I: Pr. Cătălin Adumitroaie 0744261521

Iași II: Pr. Aurel Stoleru 0744864275

Iași III: Pr. Iliuță Bortaș 0740142869

Pașcani: Pr. Dumitru Rusu 0766213656

Hârlău: Pr. Andrei Florariu 0751123787

Piatra Neamț: Pr. Andrei Armanu 0744617559

Târgu Neamț: Pr. Manuel Dorneanu 0740180680

Roznov: Pr. Daniel Braiș 0746581412

Ceahlău: Pr. Teodor Ghiba 0745169614

Botoșani: Pr. Marius Babiuc 0744622942

Dorohoi: Pr. Claudiu Foca 0745962379

Darabani: Pr. Andrei Grigore 0746838943

Săveni: Pr. Protopop Constantin Macuc 0754902234

În această zi, în Protopopiatul 3 Iaşi vor avea loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:

- Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Tungujei va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 - „Sfântul Apostol Andrei”, în cadrul căreia părintele Adrian Mormeci va susține conferința cu tema: Importanţa predicii în slujirea şi misiunea preotului;

- Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Lunca Cetățuii I va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 - „Sfântul Evanghelist Ioan”, în cadrul căreia părintele Daniel Biţic va susține conferința cu tema: Omiliile Sfântului Ierarh Nectarie – învăţătura despre îngrijirea sufletului;

- Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Poiana Şcheii va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 12 - „Sfântul Apostol Filip”, în cadrul căreia părintele Dan Moise va susține conferința cu tema: Importanţa predicii în slujirea şi misiunea preotului;

În această zi, în Protopopiatul Hârlău vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale, în cadrul cărora va fi susţinută tema Importanța predicii în slujirea și misiunea preotului:

- Parohia Zvarici va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 - „Sfântul Ioan Valahul”, în cadrul căreia tema va fi susţinută de părintele Gabriel Argatu;

- Parohia „Sfântul Vasile” – Hârlău va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 - „Sfântul Ştefan cel Mare”, în cadrul căreia tema va fi susţinută de părintele Ioan Florariu.

Parohia Cilibiu din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 - „Sfântul Ierarh Nectarie”, în cadrul căreia părintele Neculai Petrachi va susține conferința cu tema: Sfinții doctori, tămăduitori fără de arginți.

Biserica Parohiei Guranda din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” – Trușești, în cadrul căreia părintele Florin Hălăucă va susține conferința cu tema: Hristos - Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor