Sâmbătă, 11 Martie 2023

În perioada 12-18 martie, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 12 martie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Parohia Almaș, județul Neamț.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Parohia Sfântul Maxim Marturisitorul și Sfântul Grigorie Palama Munteni Copou din Iași.

În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, organizată de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Cu dragoste pentru mame, întâlnire a mamelor cu mulți copii, la Parohia Sfântul Vasile cel Mare - Nicolina (după Sfânta Liturghie și prânz, invitatele vor participa la un atelier despre implicarea partenerului în viața de familie). Luna pentru viaţă se desfășoară anul acesta sub genericul Viitorul este pro-viaţă.

La Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Cozmești, Protopopiatul Iași 2, în cadrul Serii Duhovnicești organizate de parohie începând cu ora 15.00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință de către pr. Neculai Dorneanu de la Parohia Sfânta Mahramă din Iași.

Biserica Parohiei Oboroceni, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 6 Sfânta Ecaterina, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Eutanasia, formă de necinstire a persoanelor vârstnice, de către Pr. Ionuț Prăjanu.

Protopopiatul Săveni organizează, la Biserica Sfântul Gheorghe din Săveni, Conferința Nepăsarea omului contemporan vizavi de mântuirea sufletului, având consecință despărțirea de Dumnezeu susținută de către Arhimandrit Melchisedec Sandu, începând cu ora 17.00.

Biserica Parohiei Bădeni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 1 Sfântul Ștefan cel Mare, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor-între înțelepciune și împietrire, de către Pr. Boca Vasile.

Biserica Parohiei Ceplenița, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Ioan Vlahul, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Azilul de batrani, o provocare noua in pastoratie, de către Pr. Claudiu Lutic.

ASCOR Iasi organizează, la Sala Iustin Moisescu din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași, conferința Când sufletul este bolnav, susținută de Pr. prof. univ. Ioan C. Teșu, începând cu ora 18.00.

La Parohia Sfântul Ilie Satu Nou – Șcheia, Protopoiatul Iași 3, în cadrul Serii Duhovnicești organizate de parohie începând cu ora 18.00, va fi susținută o conferință cu tema Postul și rugăciunea: drumul de la întuneric la lumina Învierii!, de către Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și starețul Mănăstirii Bucium.

Luni, 13 martie

Protopopiatul Hârlău organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.

Marți, 14 martie

Biserica Parohiei Sfântul Ștefan cel Mare, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 2 Sfântul Apostol Andrei, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Apărarea demnității copilului nenăscut, de către Pr. Lutic Gheorghe.

Protopopiatele Târgu Neamț și Săveni organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.

În cadrul programului Luna pentru viaţă, organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Viața prin ochi de copil, atelier de lectură și creație cu elevii clasei a IV-a a Școlii Ștefan cel Mare și Sfânt Dobrovăț. Luna pentru viaţă se desfășoară anul acesta sub genericul Viitorul este pro-viaţă.

Departamentul pentru Securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor al Arhiepiscopiei Iașilor organizează la sediul Protopopiatului Botoșani o instruire în domeniul securității și sănătății în muncă pentru preoții responsabili de acest domeniu din cadrul protopopiatelor din județul Botoșani.

Biserica Parohiei Focuri, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 6 Adormirea Maicii Domnului, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Îndrumarea duhovnicească a vârstnicilor-între înțelepciune și împietrire, de către Pr. Constantinescu Petru.

Biserica Parohiei Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfântul Ioan Botezătorul, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Participarea credincioșilor prin cântare la Sfânta Liturghie, de către Pr. Manole Alexandru, preot de caritate la Maternitatea Botoșani.

La Paraclisul Mitropolitan Sfânta Cuvioasă Parascheva – Metocul Maicilor din Iași, va avea loc, începând cu ora 18.00, evenimentul Dialoguri studențești, în cadrul căruia Pr. Radu Brânză, Coordonator al Departamentului Pro Vita Iași, va susține prelegerea Bărbăția în viața creștinului.

Miercuri, 15 martie

Biserica Parohiei Poiana Flămânzi, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 10 Sfântul Vasile cel Mare, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Compozitori și cântăreți vestiți de muzică psaltică ai mănăstirilor românești din secolele XVII-XIX, de către Pr. Ursărescu Nicolae.

Biserica Parohiei Zlodica, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Ioan Vlahul, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Spovedania și împărtășirea vârstincilor - rutină sau creștere duhovnicească?, de către Pr. Argatu Vasile.

Biserica Parohiei Gropnița, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 6 Adormirea Maicii Domnului, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Imnele Triodului-cea mai bună catehezăpentru Postul Mare, de către Pr. Bejenariu Andrei.

Biserica Parohiei Izvorul Tămăduirii Dancu II, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 5 Sfântul Ilie, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi susținută o conferință cu tema Implicarea preotului în pastorația bătrânilor, de către Pr. Mihalache Ionuț.

Biserica Parohiei Adormirea Maicii Domnului Vlădiceni, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 7 Sfântul Ștefan cel Mare, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Apărarea demnității copilului nenăscut, de către Achirei Marius-Victor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași, începând cu ora 16.00.

Biserica Parohiei Sfinții Voievozi Prisăcani, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Apărarea demnității copilului nenăscut, de către Țifui Daniel.

Joi, 16 martie

În cadrul programului Luna pentru viaţă, organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor și sub genericul întâlnirilor lunare Seri la Sinaxar, va avea loc vizionarea unui film cu tematică pro viață.

Vineri, 17 martie

Biserica Parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva Costuleni, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 9 Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi susținută o conferință cu tema Apărarea demnității copilului nenăscut.

Biserica Parohiei Feredeni, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 2 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și va fi susținută o conferință cu tema Muzica bizantină-formatoare a cugetului bisericesc, de către Pr. Iacob Nicolae.

În cadrul campaniei Luna pentru viaţă, organizata de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor, va avea loc evenimentul Monologul unui tată, o serie de interviuri video despre frumusețea darului vieții. Luna pentru viaţă se desfășoară anul acesta sub genericul Viitorul este pro-viaţă.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași, începând cu ora 16.00.

La Parohia Sfântul Prooroc Ilie Ungheni, Protopopiatul Iași 2, în cadrul Serii Duhovnicești organizate de parohie începând cu ora 16.30, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Postul și rolul său în viața credincioșilor de Pr. Mardar Călin.

La Parohia Sfinții Voievozi Cozia, Protopopiatul Iași 2, în cadrul Serii Duhovnicești organizate de parohie începând cu ora 17.00, va fi susținută o conferință cu tema Cuvântul Crucii – puterea lui Dumnezeu de către părintele protopop Marius Daniel Profir.

Biserica Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Galu, Protopopiatul Ceahlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 3 Sfântul Grigorie Teologul, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Postul - urcuș spre Înviere, de către Pr. Arsene Vasile de la Parohia Buna Vestire Popești.

Biserica Parohiei Sf. Mina Orășeni Deal, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral Sfinții Apostoli Curtești, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Necesitatea pomenirii la slujbe a celor adormiți, de către Pr. Voroneanu Daniel Ilie de la Parohia Mănăstirea Doamnei.