Evenimente ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 21-27 mai 2023.
Duminică, 21 mai - Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie va sfinți Biserica Sfânta Treime din localitatea Todirel, comuna Bârnova, județul Iași.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie și va sfinți Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din localitatea Mileanca, comuna Mileanca, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani.
ASCOR Iași organizează un târg de prăjituri la Parohia Sfântul Toma din Iași, după finalizarea Sfinte Liturghii, pentru susținerea actelor caritabile ale asociației.
Preoții Protopopiatului Piatra Neamț se vor întâlni în Conferința preoțească de primăvară la Centrul Cultural-Pastoral Sfântul Daniil Sihastrul de la Durău, în perioada 21-23 mai.
Biserica Parohiei Intrarea Maicii Domnului în Biserică Cuza Vodă, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Sfeștania - curatirea caselor si sufletelor, de către Pr. Cristian Jelip.
Luni, 22 mai
Preoții Protopopiatului Iași 2 se vor întâlni în Conferința preoțească de primăvară la Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din cartierul Tătărași, Iași.
Protopopiatul Pașcani organizează consfătuirea lunară cu preoții la sediul protopopiatului.
Biserica Parohiei Brătești, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfânta Cuvioasă Parascheva, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețea - vârsta a înțelepciunii, de către Pr. Ciprian Hapliuc.
Marți, 23 mai
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași
Biserica Parohiei Lupăria, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 4 Sfântul Ierarh Nicolae, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Muzica bizantină - formatoare a cugetului bisericesc, de către Pr. Ciprian Bulgacu.
Protopopiatele Roznov și Ceahlău organizează consfătuirile lunare cu preoții la sediile protopopiatelor.
Miercuri, 24 mai
Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, în colaborare cu Protopopiatul Târgu Neamţ, organizează un pelerinaj pedestru cu prilejul hramului Mănăstirii Neamţ. Acesta va avea loc pe două trasee: traseul Târgu Neamţ (Parohia Sfântul Haralambie Târgu Neamţ – Parohia Lunca – Parohia Nemţişor – Zimbrărie – Mănăstirea Neamţ) și traseul Pipirig (Biserica Catedrala Munţilor Pipirig – Parohia Stânca – Schitul Branişte – Zimbrărie - Mănăstirea Neamţ).
Plecarea în pelerinaj se va face după participarea la Sfânta Liturghie care va fi săvârşită la ora 7.30 în bisericile din cele două puncte de plecare (Biserica Sfântul Haralambie Târgu Neamţ şi Biserica Catedrala Munţilor Pipirig).
Biserica Parohiei Învierea Domnului Cimitir Buna Vestire, Protopopiatul Iași 2, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 Pogorârea Sfântului Duh, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețe, înțelepciune, moarte, de către Pr. Ioan Boampă.
Joi, 25 mai - Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie cu ocazia hramului la Mănăstirea Neamț.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși Sfânta Liturghie cu ocazia hramului la Mănăstirea Golia.
Vineri, 26 mai
Biserica Parohiei Bârnova, Protopopiatul Iași 3, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 16 Sfântul Apostol Luca, începând cu ora 8.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Despre cântarea religioasă în Sfânta Scriptură, de către Pr. George Bamboi.
Biserica Parohiei Pogorârea Sfântului Duh Gară din Piatra Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 Sfântul Voievod Neagoe Basarab, începând cu ora 8.30. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Valorificarea potențialului vârstnicului în parohie, de către Pr. Viorel Popa.
Biserica Parohiei Todirești 1, Protopopiatul Pașcani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 6 Sfânta Ecaterina, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Slujba Vecerniei și va fi susținută o conferință cu tema Catehizarea vârstnicilor - o prioritate pastorală, de către Pr. Ciprian Mînicaru.
Biserica Parohiei Frenciugi, Protopopiatul Iași 3, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 15 Sfântul Apostol Toma, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Muzica Bisericeasca în Biserica Ortodoxă Română între arta și rugaciune, de către Pr. Ioan Viorel Olariu.
În cadrul Festivalului de muzică orientală Dimitrie Cantemir va concerta Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann la Sala Unirii din Iași (fostul Cinematograf Victoria) începând cu ora 19.00. Intrarea la spectacol este gratuită în limita locurilor disponibile prin înscrierea pe pagina evenimentului. Veți putea asculta muzica lui Dimitrie Cantemir în interpretarea unor profesioniști care utilizează instrumente muzicale vechi din secolele XVII-XVIII.
Sâmbătă, 27 mai
La Parohia Sfinții Voievozi Ibănești va avea loc Întâlnirea cu tinerii din Protopopiatul Dorohoi la care vor participa peste 150 de tineri din parohiile protopopiatului.
Biserica Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Toșorog, Protopopiatul Piatra Neamț, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 Sfântul Ioan Gură de Aur, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Sfânta Liturghie și va fi susținută o conferință cu tema Tinerețea și bătrânețea sub semnul credinței – o binecuvântare perpetuă, de către Pr. Ionuț Dumitruț.
În cadrul Festivalului de muzică orientală Dimitrie Cantemir va concerta Ansamblului Bezmârâ Topluluğu (Istanbul) la Sala Unirii din Iași (fostul Cinematograf Victoria), începând cu ora 19.00. Intrarea la spectacol este gratuită în limita locurilor disponibile prin înscrierea pe pagina evenimentului. Veți putea asculta muzica lui Dimitrie Cantemir în interpretarea unor profesioniști care utilizează instrumente muzicale vechi din secolele XVII-XVIII.