În perioada 8 – 14 mai 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 8 mai
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie și va face sfințirea unui paraclis, a unei case sociale și a unui loc pentru biserică la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” – Comarna de Sus, com. Comarna, jud. Iași, Protopopiatul Iași 2.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Vlădiceni cu ocazia hramului mănăstirii Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan.
Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena Drislea, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfântul Nicolae Trușești, începând cu ora 15.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Darurile rugăciunii și bucuria liniștii duhovnicești, de către pr. Terciu Marcel de la Parohia Cucuteni.
Biserica Sfântul Ilie Manolești Vale, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfântul Ilie Ipotești, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Rugăciunea în viața creștinului, mijloc de echilibru în societate, susținător pr. Lăzărescu Vasile de la Parohia Baisa.
Biserica Sfântul Nicolae Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfinții Împărați Constantin și Elena Botoșani, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Muzica bisericească trebuie să îmbie la rugăciune, susținător pr. Irimia Dan.
Biserica Adormirea Maicii Domnului Vorona Mare, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Vovidenia Tudora, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu în contextul lumii actuale, susținător pr. Săftian Dănuț de la Parohia „Sfânta Treime” Tudora.
Biserica Înălțarea Domnului Vlădeni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Înălțarea Domnului Vlădeni, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Rugăciunea în viața personală a credinciosului, susținător pr. Mireanu Ionel Daniel de la Parohia Hrișcani.
Biserica Sfântul Dumitru Costești, Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfântul Apostol Toma Nicșeni, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Rugăciunea între autosuficiență și comunicare – considerații generale, susținător pr. Puiu Irinel Constantin de la Parohia Teișoara.
Luni, 9 mai
Protopopiatul Botoșani organizează Conferința preoțească de primăvară cu participarea Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Tema conferinței va fi Rugăciunea în viața preotului.
Școala Doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași va organiza Simpozionul Internațional Studia Theologica Doctoralia, în perioada 9-10 mai 2022. Lucrările simpozionului se vor desfășura în săli ale Ansamblului Mitropolitan din Iași și ale Facultății de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae din Iași. Tema din acest an a simpozionului este De la lumina rugăciunii la teologia luminii – secvențe ale cercetărilor doctorale actuale. Mai multe detalii puteți citi pe site-ul Simpozionului.
Protopopiatul Dorohoi organizează Ședința lunară cu preoții. În cadrul întâlnirii va fi susținută prelegerea Sfântul Simeon Noul Teolog susținută de Pr. Butescu Valerică.
Marți, 10 mai
Vor continua lucrările Simpozionul Internațional Studia Theologica Doctoralia începând cu ora 9.00 conform programului evenimentului.
La Mănăstirea Văratec din județul Neamț se va desfășura Sinaxa monahală mitropolitană. La acest eveniment vor participa stareții și starețele din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Tema întâlnirii din acest an este Rugăciunea isihastă în viața monahilor de azi.
Protopopiatul Botoșani organizează la sediul protopopiatului un Training catehetic cu preoții.
În preambulul Simpozionului Stăniloae vor fi organizate o serie de ateliere începând cu ora 16.00 in mediul liceal și universitar. Atelierele vor fi susținute de către pr. lect. univ. dr. Cătălin Vatamanu, pr. lect. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, pr. lect. univ. dr. Emilian Roman, asist. univ. dr. Alexandru Prelipcean, pr. dr. Lucian Filip, pr. cercetător dr. Liviu Petcu, pr. lect. univ. Gabriel Nastasă, lect. univ. dr. Polixenia Nistor.
Capela Spitalului de Recuperare Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfântul Spiridon Botoșani, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Vindecarea bolilor prin credință, susținător pr. Cenușă Teodor, preot de caritate la Capela Militară Botoșani.
Paraclisul Mitropolitan Sfânta Cuvioasă Parascheva – Metocul Maicilor din Iași organizează în parteneriat cu ASCOR Iași o întâlnire cu Andreea Gheorghiță, profesor și coordonator de tabără, despre Instrumente ajutătoare ca să ai timp pentru toate, începând cu ora 18.30.
Miercuri, 11 mai
În Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan din Iași se va desfășura etapa eparhială a Concursului național catehetic începând cu ora 10.00. La eveniment vor participă câtigătorii Concursului, faza pe protopopiate.
Vor continua atelierele desfășurate în mediul liceal și universitar din preambulul Simpozionului Stăniloae începând cu ora 10.00. Atelierele vor fi susținute de către pr. conf. dr. Alexandrel Barnea, conf. univ. dr. Iulian Damian, pr. lect. univ. dr. Daniel Danielescu, diac. lect. univ. dr. Sorin Mihalache, dr. Gheorghe Mihalache, pr. dr. Gabriel Piștea, dr. Petru Cernat, pr. dr. Cristian-Alexandru Barnea, dr. Bogdan-Vlăduț Brînză.
În cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași se va desfășura Ședința săptămânală a Permanenței Consiliului Eparhial Iași.
Biserica Sfântul Gheorghe Șupitca, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfânta Treime Copălău, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Sfântul Paisie de la Neamț, îndrumător al vieții monahale din Moldova, susținător pr. Poleucă Mihail Radu de la Parohia Buda.
Simpozionul Stăniloae va avea Ceremonia de deschidere începând cu ora 17.00 la Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași. La eveniment vor participa Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul Universității Al. I. Cuza din Iași, pr. conf. univ. dr. Radu Preda din partea Comitetul științific al Simpozionului. În continuarea Ceremoniei de deschidere va avea loc Dezbaterea publică Înainte și după. Lecțiile pandemiei. La Dezbatere vor participa Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, prof. univ. dr. Adrian Opre, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Moderatorul întâlnirii va fi pr. conf. univ. dr. Radu Preda. Simpozionul Stăniloae se va desfășura în perioada 11-13 mai.
Joi, 12 mai
În Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași va avea loc începând cu ora 9.00 Conferința inaugurală a Simpozionului Stăniloae: Isihasmul ortodox. Un răspuns asupra oricărui astăzi susținută de PS Epifanie, Episcop de Lidra, moderator fiind pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan. În continuarea Conferinței inaugurale se vor desfășura sesiunile Simpozionului. Mai multe detelii puteți găsi pe siteul Simpozionului.
Biserica Sfântul Antonie cel Mare Botoșani, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfântul Antonie cel Mare Botoșani, începând cu ora 18.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Sfânta Scriptură ca rugăciune. Psaltirea în viața duhovnicească a creștinului, susținător pr. Zaiț Radu de la Parohia Sfântul Ioan Iacob Botoșani.
Vineri, 13 mai
În Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași vor continua lucrările Simpozionului Stăniloae începând cu ora 9.00.
Biserica Sfântul Ilie Icușeni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral Sfinții Împărați Constantin și Elena Vorona, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii se va desfășura Taina Sfântului Maslu și va fi susținută conferința cu tema Canonul zilnic de rugăciune în viața credinciosului, susținător pr. Enache Relu de la Parohia Pancu.
Sâmbătă, 14 mai
La Mănăstirea Sângeap-Basaraba va avea loc începând cu ora 7.30 Întâlnirea Tinerilor din Protopopiatul Hârlău.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia sfințirea ansamblului cimitir din Parohia Sfinții Voievozi Miron Costin, com. Vlăsinești, jud Botoșani, Protopopiatul Săveni.
Protopopiatul Piatra Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț organizează evenimentul 14 mai – Ziua Martirilor Din Temnițele Comuniste. În cadrul evenimentului va avea loc Simpozionul Martiri și mărturisitori din temnițele comuniste organizat la Muzeul de Artă din Piatra Neamț.
Muzeul Mitropolitan Iași va avea porțile deschise între orele 10.00 si 21.30 în cadrul Nopții Europene a Muzeelor.