Miercuri, 20 Aprilie 2022

Joia trecută, 14 aprilie 2022, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bălușești s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii din localitate și din împrejurimi. Șase preoți, dimpreună cu părintele protopop Valentin Tofan, părintele prof. Constantin Bogdan de la Seminarul Teologic Piatra Neamț și părintele paroh Valentin Timofte, s-au rugat pentru cei aflați în nevoi. De asemenea, în Duminica Floriilor, după Sfânta Liturghie, cei prezenți au ascultat un buchet de pricesne, interpretat de Ansamblul „Codrii Neamțului”.

Cuvântul de învățătură de la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de către părintele protopop Valentin Tofan, care a evidențiat scopul vindecător al sfintei taine, folosind mai multe texte din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți. În lumina acestor învățături, părintele paroh Valentin Timofte a menționat faptul că Biserica trebuie să fie mereu alături de omul în suferință, de omul bolnav trupește și sufletește. Biserica reușește să vină mai aproape de om și să aline suferința, atât prin lucrarea ei spirituală, cât și prin lucrarea ei social-filantropică.

În Duminica Floriilor, Biserica din Bălușești a fost gazda Ansamblului „Codrii Neamțului”, care a interpretat la finalul Sfintei Liturghii un buchet de cântări religioase.

Comunitatea parohială numără în prezent 25 de familii, fiind cea mai mică parohie din Protopopiatul Piatra Neamț. Din cauza incendiului din 2016 care a distrus vechea biserică, s-a luat decizia ca la Bălușești să se ridice un nou sfânt locaș. Biserica, aflată în construcție, va îmbrăca în această vară, pe data de 3 iulie, veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. La momentul actual s-a ajuns la stadiul lucrărilor de pictură în frescă.

Cei care doresc să susțină pictura bisericii, o pot face prin intermediul unui transfer bancar, în contul RO05 BTRL 0280 1205 2783 38XX, deschis la Banca Transilvania, sau pot cere informații la numărul de telefon 0747.642.220 – preot paroh Valentin Timofte.