În perioada 4 – 10 septembrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:
Duminică, 4 septembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Preasfințitul Venniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, vor oficia Sfânta Liturghie și vor săvârși sfințirea bisericii Parohiei Schimbarea la față Secu Tașca, com. Tașca, jud Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea monumentului închinat eroilor în Parohia Sfântul Ierarh Nicolae Crasnaleuca, com. Coțușca, jud. Botoșani.
În perioada 4-10 septembrie se va desfășura la Iași Festivalul Familiei - editia a II-a, având ca temă Familia – de la căutare la împlinire. Duminică, la biserica Sfântul Haralambie din Iași se va săvârși Sfânta Liturghie și se vor rosti rugăciuni pentru familie. După slujbă, va avea loc un moment de tihnă dedicat familiei în curtea bisericii, alcătuit din agapă și discuție pe marginea temei Care sunt principalele provocări ale familiei?
Luni, 5 septembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie și va participa la deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Vasile cel Mare Iași. Tot în aceeași zi Înaltpreasfinția Sa va participa și la deschiderea anului școlar la Școala Varlaam Mitropolitul.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va participa la deschiderea anului școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Gheorghe Botoșani.
În sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani va avea loc ședința lunară administrativă cu preoții din protopopiat. În cadrul întâlnirii va fi susținută și prelegerea cu tema Opera teologică a Sfântului Simeon Noul Teolog – învățătura despre rugăciune, de către Pr. Ghebac Adrian de la Parohia Stroiești.
Începând cu ora 15.00, la Sala Baptisteriu a Ansamblul Mitropolitan, în cadrul Festivalului Familiei, se va desfîșura atelierul Familia – răspuns pentru problemele dintre generații. Invitatul atelierului va fi Iulia Țoța, fondator Școala Familiei, mamă a 7 copii.
Marți, 6 septembrie
Începând cu ora 15.00 la Sala Baptisteriu a Ansamblul Mitropolitan, în cadrul Festivalului Familiei, se va desfîșura atelierul Familia – răspuns pentru tinerii care își caută sensul. Invitatul atelierului va fi pr. Cosmin Brînză, paroh al bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Secărești.
Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor organizează Colocviul de admitere la examenul pentru obținerea gradului I clerical.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași, ediția a V-a, va debuta marți începând cu ora 17.00 la sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași cu evenimentul „Masă rotundă Isihasm și psalmodie”. Invitații evenimentului vor fi Prof. univ. dr. Alexander Lingas (Regatul Unit), Conf. univ. dr. Maria Alexandru (Grecia), Conf. univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă (România), Lect. univ. dr. Adrian Sîrbu (România), Prof. univ. dr. Nicolae Gheorghiță (România) și Monahul Filotheu Bălan (Mănăstirea Petru-Vodă).
Miercuri, 7 septembrie
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Sfânta Liturghie către Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, începând cu ora 8.30. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași și de Grupul Psaltic Sf. M. Mc. Chiriachi al Catedralei Episcopale din Huși.
În sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan din Iași va avea loc, începând cu ora 11.00, deschiderea oficală a Festivalului de Muzică Bizantină. În cadrul evenimentului de deschidere, Corul Mănăstirii Oașa va susține un scurt moment artistic și va avea loc lansarea unei cărți.
Începând cu ora 15.00, la Sala Baptisteriu a Ansamblul Mitropolitan, în cadrul Festivalului Familiei, se va desfășura atelierul Familia – răspuns pentru problemele soțului și ale soției. Invitații atelierului vor fi pr. Dragoș Bălinișteanu, paroh al bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din Curagău și d-na preoteasă Daniela Bălinișteanu.
Biserica Parohiei Avântu, Protopopiatul Hârlău, va găzdui întâlnirea Cercului Pastoral nr. 8 Sfinții Împărați Constantin și Elena, Protopopiatul Hârlău, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii va fi săvârșită slujba Veceriniei și Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Evlavia față de Maica Domnului a Sf. Grigorie Palama, de către Pr. Rusu Petru.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Slujba Privegherii, începând cu ora 20.00. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic Dimitrie Suceveanu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de Corul Mănăstirii Oașa.
Joi, 8 septembrie
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie cu ocazia hramului la Mănăstirea Hadâmbu.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.30. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași, Grupul Psaltic Melos Paisian din Iași și de Corul Școlii de Muzică Bisericească din Liban.
Începând cu ora 16.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Slujba Vecerniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași, Divna Ljubojević și Ansamblul Melodi (Serbia) și de solistul câștigător la Categoria A la Concursul Online de Muzică Psaltică pentru Soliști și Grupuri.
Concerul de deschidere al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași va avea loc înceăând cu ora 20.00 la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Vor concerta Corul Școlii de Muzică Bisericească din Liban, Divna Ljubojević și Ansamblul Melodi (Serbia), Corul Aletheia și solistul câștigător la Categoria A la Concursul Online de Muzică Psaltică pentru Soliști și Grupuri.
Vineri, 9 septembrie
În cadrul Festivalului Familiei, începând cu ora 8.00, cu ocazia sărbătorii Sfinților Iachim și Ana, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Haralambie din Iași.
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași, Divna Ljubojević și Ansamblul Melodi (Serbia).
Între orele 10.00 - 12.00 și 14.00 - 16.00 va avea loc în Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași un Atelier de muzică bizantină cu prof. univ. dr. Achilleas G. Chaldaeakes (Grecia).
Începând cu ora 16.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, va fi oficiată Slujba Vecerniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași, Achilleas G. Chaldaeakes și cursanți ai atelierului de muzică bizantină.
Conferință Terapia prin muzica bizantină din cadrul Festivalului de Muzică bizantină de la Iași va avea loc începând cu ora 19.00 la Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași. Vor conferenția Conf. univ. dr. Maria Alexandru (Grecia), Dr. Bogdan Iliescu, Lect. univ. dr. Sabin Preda și Prof. univ. dr. Dora Psaltopoulou (Grecia).
Sâmbătă, 10 septembrie
La Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, va fi oficiată Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași și de Corul Seminarului de la Mănăstirea Neamț.
Între orele 10.00-13.00 va avea loc în Sala Iustin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași un Atelier de muzică bizantină cu prof. univ. dr. Achilleas G. Chaldaeakes (Grecia).
În cadrul Festivalului Familiei, între orele 10.00-17.00, vor fi amenajate în Parcul Copou din Iași 30 de corturi cu activități dedicate familiei, vor avea loc momente artistice și momente dedicate copiilor. Dintre evenimente, amintim: Ateliere de pictură (Palade Creativ), caligrafie (Profa de caligrafie), teatru (Art You School), muzică (Opis Band), cusut tradițional (SOFR Iași), înfrumusețare și îngrijire (Vision Beauty Studio), hârtie manuală, Brățări de bine și Crește-ți visul (ROD) etc; Consultanță în alăptare și babywearing (Caty Popa Consultant), activități pentru educația timpurie (DimiKids), Stație de Ecologie Relațională (Active Learning Baby); Gătit în familie (Tăiței Grădinărești) etc; Jocuri pentru copii (Raise&Care, Alandala, Young Engineers, Împreună pentru Miroslava ș.a) și Concert caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru beneficiarii proiectului Dar pentru copii.
Începând cu ora 16.00, la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină, va fi oficiată Slujba Vecerniei. Răspunsurile la strană vor fi date de Corul Chivotul al Catedralei Mitropolitane din Iași, Maistorii Artei Psaltice (Grecia) și solistul câștigător la Categoria B la Concursul Online de Muzică Psaltică pentru Soliști și Grupuri.
Concertul de muzică tradițională din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași va avea loc la Teatrul de vară Palas, începând cu ora 19.00. Vor concerta Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale din București și Grupul Trei parale.