Joi, 4 Mai 2023

În data de 3 mai, începând cu orele 16:00, la Cercul Militar Iași a avut loc vernisajul expoziției „Simbolistica crucii în icoana ortodoxă și în ia tradițională românească”. Acolo sunt expuse icoanele realizate de studenții, masteranzii și absolvenții de la specializarea Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași și o colecție deosebită de ii lucrate în cadrul Atelierului de cusături tradiționale a SOFR Iași, condus de Irina Trofin.

Curatorul evenimentului a fost col. (r) Benone Tiron de la Cercul Militar Iași. Evenimentul a fost prezentat de către pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iași și de dr. etnograf Angela Olariu, președinte de onoare a Societății Ortodoxe a Femeilor Române Iași.

În cuvântul său, părintele decan a afirmat că este importantă „Nevoia de comuniune între noi, dar și cu cei de dinaintea noastră, care au introdus în ie, în ștergarele moldovenești, în toate elementele tradiționale semnul Sfintei Cruci, icoana și alte simboluri care fac parte din credința noastră”. De asemenea, a reamintit faptul că Sfânta Cruce nu este doar alături de noi, ci de fapt noi suntem forma crucii.

Dr. Etnograf Angela Olariu a menționat faptul că de-a lungul timpului, poporul român a simțit nevoia unei delimitări a sacrului de profan și a binelui de rău, prin folosirea semnului Sfintei Cruci începând de la crestarea acestuia pe poarta intrării în curte ca barieră împotriva duhurilor necurate și până la imprimarea acestuia pe obiectele vestimentare tradiționale (ii, cămăși, ștergare, vase) conturând un spațiu ocrotit de divinitate. „Casa a devenit un microcosmos în care familia se află în deplină siguranță de spațiul înconjurător, populat de forțe malefice, mai ales în ajunul marilor sărbători, potrivit tradițiilor populare”. Concluzia conturată de doamna etnograf rămâne faptul că acolo unde este crucea este și Dumnezeu.

La finalul evenimentului a luat cuvântul și Daniela Naclad, președinte SOFR Iași, care a multumit tuturor celor care s-au implicat în reușita expoziției, ea fiind prima dintr-o serie mai amplă de colaborări între instituțiile partenere.

La manifestare au participat profesori și studenții secției de Artă Sacră de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, membrele SOFR Iași, dar și cei iubitorii de artă sacră și populară.

Expoziția rămâne deschisă publicului, cu intrare liberă, până pe data de 12 mai 2023. (Andreea Mazga, secretar SOFR)