Marţi, 7 mai 2019, în sala mare a Ateneului Naţional Tătăraşi a avut loc, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, cea de-a IV-a ediţie a Festivalului cultural-artistic „Cântul păstorilor“, organizat de către Protopopiatul 3 Iaşi.
Anul acesta, tema a fost legată de satul românesc şi valorile acestuia în patrimoniul cultural naţional, precum şi de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. În acest sens, grupurile artistice prezente au interpretat cântece populare şi au recitat poezii despre satul şi ţăranul autohton, precum şi cântări religioase ale sărbătorii Învierii Domnului.
La eveniment au participat Corul „Sfântul Nicolae“ al Parohiei Bâcu, dirijat de către părintele paroh Marius Nica, grupul artistic „Muguraşii“ al parohiilor Pocreaca şi Slobozia, coordonat de învăţătorul Didel Cumpănă, Alexandra Parasca din Parohia Dumitreştii Gălăţii, în calitate de solistă, pregătită şi susţinută de părintele paroh Gabriel Merişeşcu, şi Ana-Maria Lazăr din localitatea Golăeşti, interpretă de muzică populară, susţinută de părintele Petrică Pârlea.
Menţionăm că acest festival se desfăşoară bianual, la marile praznice ale Naşterii şi Învierii Mântuitorului şi are ca scop promovarea şi păstrarea tradiţiilor locale, implicarea tinerilor în activităţi artistice, apropierea lor de spaţiul eclezial, descoperirea de copii talentaţi, precum şi oferirea unui cadru de socializare şi dezvoltare a relaţiilor interpersonale. Ţinem să mulţumim în mod special domnului director al Ateneului, Andrei Apreutesei, cu care avem o colaborare frumoasă şi rodnică, părintelui protopop Mihail Roşu, dar şi tuturor celorlalţi părinţi, profesori, copii şi spectatori care au sprijinit realizarea acestui frumos eveniment. (Preot Bogdan-Iulian Mihalachi, responsabil pe activităţile cu tinerii al Protopopiatului Iaşi III)