Miercuri, 26 Iunie 2019

În perioada 1 - 5 iulie 2019 va avea loc cea de a șaptea ediție a Festivalului - Concurs Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, organizată de către Asociația „Iubire și Încredere” Iași.

Festivalul a fost conceput ca un eveniment multicultural, al cărui scop principal este realizarea unui puternic schimb de experienţă prin mijloace artistice corale între copii şi tineri artişti, membri ai unor coruri din ţară şi străinătate, promovând la un nivel înalt arta corală ca mijloc de exprimare artistică şi de interacţiune între tineri din diferite culturi şi medii sociale.

Ediţia a şaptea adună coruri şi personalităţi de renume din România, Ucraina, Republica Moldova, Italia, Spania şi Republica Macedonia de Nord. De asemenea, acest festival îşi propune să transforme Iaşul într-o scenă a culturii, organizând zilnic, timp de cinci zile, concursuri corale şi evenimente de mare amploare.

Accesul publicului la toate evenimentele desfăşurate în cadrul Festivalului va fi gratuit, oferind astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de muzică corală să se bucure de prezenţa corurilor participante.

(Comunicat de presă al Asociației „Iubire și Încredere” Iași)