Joi, 3 mai 2018, a fost zi de mare sărbătoare și bucurie pentru absolvenții promoției 2004-2008 ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, revederea de după 10 ani. O nouă promoție ai școlii teologice ieșene a venit să aducă prinos de cinstire instituției și dascălilor care timp de patru ani au trudit la formarea lor intelectuală și spirituală.
Așteptată cu multă nerăbdare, ziua de 3 mai va rămâne în amintirea absolvenților și a dascălilor lor ca un moment de mare sărbătoare, de bucurie dar și de nostalgie. După cum ne-a declarat pr. prof. Coroamă Gabriel, preotul spiritual al seminarului și dirigintele acestei promoții, programul manifestărilor dedicate acestui moment de suflet a debutat joi dimineața la ora 7.30, cu săvârșirea slujbei Ceasurilor, a Sfintei Liturghii precum și a Slujbei de Te Deum. Răspunsurile la strană au fost date de foștii absolvenți.
Bucuria din finalul Sfintei Liturghii avea să fie deplină când la momentul împărtășirii alături de cei doi preoți absolvenți și dimpreună-slujitori alături de părintele lor diriginte, s-au alăturat și câțiva colegi absolvenți ce aveau să primească Sfintele Taine alături de pruncii lor.
Programul zilei a continuat cu ținerea Cursului festiv ce a avut ca moment central strigarea catalogului, astfel din cei 30 de absolvenți, 22 au răspuns prezent. După ce conducerea școlii și profesorii prezenți le-au adresat mulțumiri absolvenților, evocându-le crâmpeie din frumoasele amintiri ale anilor de școală, a urmat momentul când fiecare dintre aceștia a avut posibilitatea să-și prezinte pe scurt momentele principale trăite după seminar, despre ce a realizat fiecare în cei 10 ani de la absolvirea Seminarului.
Veniți de departe, unii tocmai din Irlanda sau Marea Britanie, dar și din Iași și alte localități ale Moldovei, cu toții au retrăit bucuria regăsirii în același spațiu în care pentru patru ani au împărțit frățește de la banca clasei, strana din Capelă dar și masa de la cantina școlii sau camera de cămin.
În final câștigul acestei prime întâlniri este că toți absolvenții prezenți s-au despărțit cu adevărat mai legați sufletește unii de alții și mai uniți între ei, hotărând ca următoarea revedere să fie peste cinci ani, dacă Bunul Dumnezeu va îngădui. Mărturia comună a tuturor celor prezenți nu mai are nevoie de nici un comentariu: „Dacă ar fi să aleg din nou cu mintea de acum, fără îndoială tot Seminarul l-aș alege”.