Pro Vita Iași a desfășurat în zilele de 21 și 22 ianuarie 2019 etapa finală a Proiectului - concurs „Bucurie în Familie - pizza pentru fapte bune”, ediția a III-a, oferind peste 600 de pizza claselor câștigătoare din cele 21 de instituții de învățământ ieșene partenere.
600 de pizza au fost oferite pentru 7700 de elevi din Iași din partea Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Aceștia au fost răsplătiți pentru efortul depus în luna decembrie în cadrul Proiectului „Bucurie în Familie - Pizza pentru fapte bune”, ediția a III-a. Elevii din cele 21 de unități de învățământ, printre care Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială „Alecu Russo”, Colegiul Tehnologic „Mihail Sturza”, Școala EuroEd, Colegiul Adminstrativ, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Colegiul Național „ Emil Racoviță”, au reușit să strângă 9,7 tone de alimente neperisabile.
„Ne aflăm în etapa de final a celei de-a III-a ediții a Proiectului «Bucurie în familie - pizza pentru fapte bune», ediție care a debutat în luna decembrie a anului trecut. Prin acest proiect încercăm să ajutăm cele 147 de familii cu peste 7 copii care se confruntă cu probleme financiare și materiale din județele Iași, Botoșani și Neamț, familii înscrise în «Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii - Sfântul Stelian». Departamentul Pro Vita desfășoară Programul «Sfântul Stelian» din anul 2013, încercând să ajute constant atât familiile, cât în mod special copii. Proiectul «Bucurie în familie - pizza pentru fapte bune»are un principiu simplu: elevii din clasele care strâng cele mai multe alimente neperisabile primesc din partea noastră pizza ca un semn de mulțumire. Nu este un concurs propriu-zis între clase; această departajare în funcție de cantitatea adunată este doar un criteriu pentru a crea o ordine în cadrul proiectului”, ne-a declarat părintele Cosmin Brînză, coordonator Pro Vita Iași.