După o absență de doi ani, la Iași a fost reluat Pelerinajul de Florii.
După o absență de doi ani, la Iași a fost reluat Pelerinajul de Florii.
Anul acesta, pelerinajul a avut loc în ajunul Duminicii Floriilor, sâmbătă, pe 16 aprilie. La ora 15:30 a început slujba vecerniei la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel - Bărboi, iar de aici, la ora 17:00, s-a plecat în procesiune către Catedrala Mitropolitană, cu două opriri la Biserica Sfântul Sava, respectiv Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi.
Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană, unde pelerinii au fost întâmpinați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La pelerinaj au participat aproximativ 50 de preoți împreună cu peste 2000 de credincioși.