Vineri, 4 Martie 2022

În aceste zile de mare cumpănă, când mii de refugiați așteaptă să treacă granița Ucrainei cu România pentru a fugi din calea războiului, Fundația Medicală Providența-Centrul de suport pentru situații de urgență, în parteneriat cu Paraclisul Mitropolitan „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași, a organizat o campanie umanitară de sprijinire a acestora, odată cu sosirea lor în țară la cele trei centre existente la Vama Stânca Costești, județul Botoșani.

Mame singure, îngrozite, înfometate și înfrigurate, alături de pruncii lor, au nevoie de hrană și de ajutoare: pături, scutece, șosete, produse de igienă personală, dezinfectant, măști și medicamente. Printre donatorii importanți menționăm personalul Policlinicii Providența, dar și alte persoane impresionate de această tragică situație socială, care au manifestat receptivitate la îndemnul transmis de fundație și au oferit donații în bani, alimente, produse de igienă personală și medicație.

Un sprijin important în această acțiune a fost oferit de Primăria orașului Ștefănești – Botoșani, primarul Buțura Florin implicându-se personal, drept pentru care îi mulțumim. Deși binele se face în taină și în tăcere, ne-am dorit ca această acțiune caritabilă să fie un exemplu de milostenie și de dragoste frățească în vremuri grele.

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!