Marţi, 13 August 2024

Începând cu luna august 2024, Fundația Medicală Providența va implementa pe o perioadă de trei luni și jumătate proiectul „Educație pentru sănătate în comunități defavorizate”, fiind incluse cartierele Canta, Tătărași și Dacia. Acest proiect este finanțat de Primăria Municipiului Iași prin programul de finanțare a proiectelor societății civile din oraș în baza legii 350/2005, privind finanțările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

Proiectul „Educație pentru sănătate în comunități defavorizate” se adresează copiilor defavorizați socio-economic din cartiere limitrofe ale municipiului Iași, precum și familiilor acestora, cu un pachet intervențional integrat ce cuprinde activități de educație, conștientizare și prevenție a afecțiunilor medicale, transmise într-un limbaj adecvat.

Activitățile de deprindere a unor obiceiuri sănătoase vor fi efectuate în cadrul unor module distincte pe durata a trei luni și jumătate de proiect, alături de investigații medicale complete care să ajute la identificarea precoce a unor probleme de sănătate și la stabilirea unui tratament corespunzător.

Grupul țintă este reprezentat de 20 de copii din familii vulnerabile, cu vârstele cuprinse între 8 și 12 ani, care vor participa la activități practice, în urma cărora vor beneficia de informații despre sănătate și un stil de viață echilibrat. Vor avea ocazia să ia contact cu specialiști din domeniul medical și vor beneficia de investigații medicale complete și de tratament gratuit.

Beneficiarii indirecți ai proiectului sunt părinții copiilor și comunitatea locală care are nevoie de viitori cetățeni sănătoși fizic și mental.

Acest program de prevenție și educație medicală se va plia pe nevoile copiilor și va fi implementat în colaborare cu medici de specialitate, psihologi, asistenți sociali și medicali.

Așadar, beneficiarii vor avea acces la servicii medicale gratuite pentru depistarea eventualelor afecțiuni, teste de vedere, audiometrie, evaluări de dezvoltare și evaluări ale sănătății mintale. În urma investigațiilor se va stabili un program de intervenție socio-medicală în funcție de rezultatul evaluărilor.

Atât copiii, cât și părinții acestora vor participa la întâlniri de „Informare şi educare privind igiena”.

Se va urmări conştientizarea importanţei păstrării igienei personale şi a celei casnice şi rolul acesteia în menţinerea stării de sănătate. Vor învăţa cum să adopte o conduită de prevenire a îmbolnăvirilor şi li se vor prezenta avantajele controalelor medicale periodice. De asemenea, vor beneficia de informații privind: nutriția sănătoasă, importanța somnului, a odihnei și evitarea exceselor, despre bolile specifice comunităților defavorizate și despre serviciile medicale existente.

Psihologul din cadrul echipei multidisciplinare îi va învăța pe copii cum să-și gestioneze stresul, cum să-și mențină o stare de spirit pozitivă și să comunice deschis cu familia și prietenii. Metodele utilizate pentru aceste activități vor fi jocul de rol, discutiile de grup, jocurile de comunicare si de cunoaştere.

Pentru consolidarea abilităţilor de autoîngrijire, copiii beneficiari ai proiectului şi familiile acestora vor primi produse igienico-sanitare.

Dificultățile pe care le întâlnesc copiii proveniți din familii cu posibilități reduse fac ca viețile lor să nu aibă drumul dorit. Prin proiectul „Educație pentru sănătate în comunități dezavantajate” copiii își vor dezvolta abilități de viață necesare pentru autoîngrijirea zilnică, vor conștientiza necesitatea accesării serviciilor medicale și își vor forma deprinderi pentru o viață sănătoasă.

(Emilia Gheorghiasa - Asistent social, Coordonator Proiect și Coordonator al Centrului de suport pentru situații de urgență/criză al Fundației Medicale Providența)