Se apropie din nou marea sărbătoare a Naşterii Domnului, dar această sărbătoare este umbrită de lipsuri şi de dor pentru unii dintre noi. Pentru a aduce o palidă mângâiere şi pentru a vedea zâmbet pe feţele unor copii aflaţi în această situaţie, un grup numeros de voluntari inimoşi, în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială de la Biserica „Sfanta Parascheva“ din Iaşi, au pregătit un eveniment cu scop caritabil, sub denumirea „Ghetuţe călduţe“.
Un colind străbun reflectă cu exactitate semnificaţia evenimentului „Ghetuţe călduţe“, desfăşurat pe parcursul a două luni: „Pe podele de nuiele, duc copiii în palme stele/ Să le lase pe la case, unde-s gazdele miloase/ Şi cu dragoste creştină, duc copiii în pumn Lumina/, Drumu-i greu, zăpada mare, vin copiii pe cărare“.
Cu microbuzele încărcate cu daruri, pachete cu haine şi alimente de bază, inimoşii voluntari, îngrămădiţi în trei maşini, au plecat la drum în înfrigurata dimineaţă a zilei de 10 decembrie. Prima oprire avea să fie satul Stânca, comună Victoria, judeţul Iaşi. Deşi situat la doar 16 km de oraşul Iaşi, drumul până la Stânca a durat mai mult decât ne aşteptam, probabil alimentat de emoţiile primei întâlniri cu micuţii beneficiari ai evenimentului. Aceştia ne-au aşteptat emoţionaţi, strânşi în jurul părintelui paroh Adrian Miron. Pentru câţiva dintre noi, voluntarii, a fost primul astfel de eveniment la care am participat şi aşteptam la fel de nerăbdători ca şi copiii împărţirea cadourilor şi a pachetelor. O bucurie de nedescris i-a cuprins pe toţi atunci când animatorii voluntari au început să se joace şi să cânte împreună, punctul culminant fiind împărţirea cadourilor. După o sesiune de îmbrăţişări calde şi fotografii de grup, am pornit spre următoarea destinaţie să împărţim zâmbete.
Bălteni, sat din nordul comunei Probota, a fost următorul popas. Punctul de întâlnire l-a reprezentat biserica din sat cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ce a fost construită înainte de 1838. Părintele paroh Cristian Tănase ne-a aşteptat alături de cei câţiva copilaşi care nu înţelegeau foarte bine ce se întâmplă, dar foarte primitori şi dornici să ne prezinte nouă, vizitatorilor, momentele artistice pregătite de ei împreună cu inimoasă lor educatoare. Este greu de descris în cuvinte locaţia ce poartă numele de grădiniţă pentru aceşti copii, locaţie unde expresia „pe podele de nuiele“ se potriveşte de minune. Cu toate acestea rămâne impresionant şi de apreciat dăruirea doamnei educatoare şi felul în care totuşi a reuşit ca acel loc să arate ca un loc primitor pentru aceşti copii sărmani. Prichindeii s-au bucurat nespus la primirea cadourilor, iar căldura din ochii şi din glasurile lor au mai topit un pic frigul de afară.
Ne-m luat rămas-bun, profund înduioşaţi, dar fericiţi că am lăsat zâmbete în urmă. Apoi ne-am îndreptat spre satul Vladomira, ocazie cu care am lăsat un pic în urmă asfaltul şi am luat contact cu autenticul drum de ţară. Aici, la Vladomira, versul „Drumu-i greu zăpada mare, vin copiii pe cărare“ se transformă în „Drumu-i greu noroiuâ mare, vin copiii pe cărare“ căci, într-adevăr, copiii i-am găsit pe cărarea ce ducea la biserică, iar în fruntea lor era chiar părintele paroh Valentin Mîncă. O sincronizare bună ce ne dădea speranţa că vom reuşi să ajungem în timp util la toate locaţiile propuse. Antrenaţi cu muncă fizică din gospodărie (din păcate prea multă muncă şi prea puţină carte), copiii au fost cei care ne-au ajutat la descărcarea darurilor şi pachetelor pentru ei. Nerăbdători şi emoţionaţi la gândul că fiecare are ceva frumos pregătit, au aşteptat în linişte să-şi primească pachetul, ca apoi fiecare să exclame în felul său bucuria, o bucurie ce păleşte în faţă sărăciei sau neajunsurilor ce trebuie îndurate în restul zilelor.
Însoţiţi de către copii pentru o bucată de drum, am părăsit Vladomira, dar, totodată, şi judeţul Iaşi, şi ne-am îndreptat spre judeţul Botoşani. Următoarea oprire, localitatea Pleşani. Însoţiţi în dreapta de râul Prut, graniţă cu fraţii din Republica Moldova, am mers puţin grăbiţi către comuna Călăraşi, dar nu într-atât de grăbiţi încât să nu realizăm că vom trece prin locul unde acum mulţi ani, mai exact în anul 1947, s-a petrecut o minune. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost o foarte mare secetă şi au fost aduse sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva împreună cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Cozancea, într-o procesiune condusă de Părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci Mare Eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Au stat o noapte la biserică şi s-au făcut rugăciuni. A două zi a plouat. În acest loc de întâlnire este construită acum o troiţă, monument închinat Sfintei Cuvioase Parascheva. Chiar prin acest loc ne-am continuat şi noi drumul spre Pleşani. De sus, de pe vârful drumului, satul părea un cătun de munte, cu fumul de la hornuri ce era scăldat de nişte binecuvântate raze de soare, cu casele frumos înşiruite şi pregătite de venirea iernii. Căutând cu privirea, îţi apare din partea dreaptă, semeaţă, biserica cu hramul „Sfântul Dumitru“, a cărei temelie s-a pus în anul 1912. Doar după câteva minute am ajuns chiar la poarta bisericii, fiind întâmpinaţi, aşa cum ne aşteptam, de preotul paroh Andrei Toplicean şi de copiii aşezaţi în jurul lui. Greu este să descrii sentimentul ce îl trăieşti atunci când un copil se bucură atât de mult la vederea unei jucării, încât să nu-l intereseze că acea jucărie ar fi şi mai interesantă dacă ar avea baterii.
Ne-am luat inima în dinţi, şi, urmând orbeşte sfatul părintelui, am purces printre dealuri spre următoarea destinaţie - Şendreni, deşi nu ştia nimeni exact starea drumului. Părintele paroh Petru Ceobanu ne-a aşteptat răbdător, înconjurat de un grup foarte numeros de copii. Aşteptarea le-a fost răsplătită copiilor pe deplin. Chiar când mândrul soare de decembrie apunea, am descărcat cadourile, după care am participat la un minunat program pregătit de cei mici. A răsunat biserica de colinde şi de glasuri de copii, de aplauze binemeritate, de zâmbete şi de emoţii. Era noapte de-a binelea când noi, voluntarii acelei zile, ne-am îndreptat din Şendreni spre casele noastre. În urmă au rămas pocniturile din bici ale tinerilor satului, ce se pregăteau pentru venirea noului an. Un an nou cu speranţe, dorinţe şi bucurii noi: „Şi-n cuvinte daruri sfinte de la Dumnezeu părinte/ Toţi le poartă să le-mpartă de Crăciun din poartă-n poartă/ Şi din poartă până-n casă dâre de lumina lasă/ Să rămână-n casă toate/ La mulţi ani cu sănătate!“.