Grupul catehetic „Armina” al Parohiei „Sfinţii Voievozi”, din satul Arămoaia, comuna Tupilaţi, judeţul Neamţ a câștigat premiul I la Concursul „Urmând pași de sfânt”, organizat de Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași.
Am răspuns cu mare bucurie invitaţiei venite din partea Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, aceea de a participa la Concursul „Urmând pași de sfânt”, organizat la împlinirea a 10 ani de existenţă.
Principalul obiectiv a fost realizarea unui film de scurtmetraj cu o durată de cel mult 5 minute, care să exemplifice cum virtuţile prezente în viaţa Sfântului Nicolae i-a influențat pe copii. Astfel, timp de 3 zile au avut loc o serie de activități care au fost aşezate sub titlul „Ajutorul şi curajul – identitatea copilăriei noastre. Sfântul Ierarh Nicolae – un model de urmat.”
Având ca temei versetul de la Facere cap. 28, v. 12-15: „Să nu îți fie teamă! Eu voi fi cu tine și te voi păzi oriunde vei merge; te voi întoarce în țara aceasta și nu te voi părăsi.“, copiii au fost prezenţi mai întâi la cateheza susţinută de către preotul paroh despre curaj şi ajutor - valenţe sine qua non în viaţa fiecărui creştin. Cateheza, ca de fapt întregul nostru proiect nu a urmărit să aşeze copilul într-o cameră de studiu, între coperţile unui catehism, ci să îl ajute în mod viu şi dinamic în formare deschizându-i orizontul pentru cele spirituale, conducându-l astfel spre viaţa în Hristos, spre comunitatea parohială cu toate dimensiunile ei. Dincolo de aspectele didactice ale catehezei tinerii s-au bucurat şi de jocuri interactive dedicate temei noastre.
Pregătirea pentru competiţia propusă de Colegiul „Sfântul Nicolae” a fost motivantă şi plină de acţiune deoarece, alături de copii a fost prezent și pictorul iconar Lucian Gogu Craiu, profesor al Școlii de Artă din Piatra-Neamț care i-a învățat pe copii cum se pictează icoana cu chipul Sfântului Nicolae, exemplificând tuturor la şevalet aspecte practice din pictura icoanelor ortodoxe, în stil bizantin.
Etapa a doua a proiectului nostru a fost participarea la jocurile motivaţionale ce au avut ca temă ajutorarea, mobilizarea și curajul. În cadrul activităților, copiii din grupul catehetic Armina au mers în excursie în Staţiunea Durău, în Parcul de aventură al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei destinat copiilor din Tabăra „Floare de Colț”. Aici, în zona dedicată activităţilor de teambuilding, cu toţii au pus în practică cele învăţate în cadrul catehezei.
Jocurile precum „Veverița zburătoare”, „Platformele mobile”, „Mersul pisicii” și „Scara lui Iacob” au fost activități prin care au identificat importanţa prieteniei, a responsabilităţii şi implicit necesitatea ajutorului şi a curajului.
Suntem convinşi că jocurile interactive-didactice reprezintă o abordare inovatoare și mereu eficientă în procesul de catehizare. Prin îmbinarea plăcerii, interacțiunii directe și a elementelor de joc în educație se deschid noi oportunități pentru tinerii creştini de a înțelege și de a aplica cunoștințe și abilități într-un mod captivant. Într-o lume în continuă schimbare, adoptarea acestor metode moderne oferă rezultate remarcabile în pregătirea viitoarelor generații de tineri creştini.
Aşadar, „Urmând pași de sfânt” a fost un concurs foarte bine primit de copiii din grupul nostru catehetic, care s-au mobilizat și au participat cu entuziasm la toate activitățile organizate. Tema a fost una foarte generoasă, iar copiii au fost încântați de tot ceea ce au învățat și au experimentat și avem convingerea că au fost inspirați de valorile insuflate de Sfântul Nicolae, care ar trebui să fie modelul fiecărui copil în ceea ce privește generozitatea, grija și dragostea pentru aproapele, spiritul de sacrificiu și ajutorarea.
De asemenea filmul de scurt metraj al echipei Armina poate fi vizionat accesând următorul link:
https://youtu.be/YUBmjhLDdQo (pr. prof. dr. Mihai Capșa Togan)