Catedrala mitropolitană din Iași, cel mai mare locaș de cult din capitala Moldovei, și-a sărbătorit astăzi hramul istoric - sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
La 40 de zile de la Nașterea Domnului, Biserica prăznuiește, în ziua de 2 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului. La Catedrala mitropolitană din Iași a fost ziua hramului istoric, în memoria Bisericii Stratenia pe locul căreia este zidită catedrala ieșeană cunoscută ca „Maică a bisericilor moldave”.
Pe 1 februarie, în ziua înainte-prăznuirii Întâmpinării Domnului, când a fost săvârșită și slujba de sfințire a apei odată cu pomenirea Sfântului Mucenic Trifon, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de soborul slujitor al Catedralei Mitropolitane, a slujit Vecernia, Litia și Utrenia, răspunsurile la strană fiind date de Corul Psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane.
În ziua de hram, miercuri, 2 februarie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în Catedrala mitropolitană din Iași de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sanctus” a Catedralei Mitropolitane din Iași. De asemenea, în această zi, credincioșii au putut asista la Sfânta Liturghie și în Paraclisul „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan, dar și în Biserica „Sfântul Gheorghe” - vechea Catedrală Mitropolitană.
După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Părinte Damaschin Dorneanul, care a subliniat: Am putea numi sărbătoarea de astăzi - fără să ne rezumăm doar la asta - ca fiind un praznic al așteptării, dar nu doar a unei așteptări și atât, ci a uneia care acum se împlinește, a unei așteptări care a ajuns la capăt, o așteptare care acum își găsește deznodământul, o bucurie după atâta așteptare. Dreptul Simeon este, într-un fel, exponentul tuturor celor care în Vechiul Legământ au așteptat, nu puțin, să-l vadă pe Răscumpărătorul, pe Cel Promis. Dreptul Simeon nu a spus doar despre el însuși «Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne», ci într-un fel, el s-a referit la toți oamenii, sloboziți în acel moment de tensiunea așteptării Mântuitorului. Pruncul primit în brațe de Dreptul Simeon este împlinirea așteptării, după cum zicem și noi la fiecare Sfântă Liturghie: „Plinirea Legii și a prorocilor Tu Însuți fiind, Hristoase Dumnezeul nostru, umple de bucurie și de veselie inimile noastre”.
La finalul slujbei a adresat un scurt cuvânt credincioșilor Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, care a amintit că 2 februarie este „Ziua Internațională a Tineretului Ortodox”. Cu acest prilej, la recomandarea Sectorului de misiune, statistică și prognoză pastorală, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ridicat la treapta de iconom stavrofor trei preoți din Arhiepiscopia Iașilor – părintele Daniel Dosoftei de la Parohia Izvorul Muntelui, Protopopiatul Piatra Neamț, părintele Ciprian Strâmbu de la Parohia Adășeni, Protopopiatul Săveni și părintele Marian Macuc de la Parohia Pacea, Protopopiatul Botoșani - care s-au evidențiat prin activitățile deosebite cu tinerii.
Tot în cadrul slujbei hramului, IPS Părinte Mitropolit Teofan a hirotesit întru arhidiacon pe ierodiaconul Iustin Chiriac, slujitor la Catedrala mitropolitană.
Ansamblul mitropolitan cu trei hramuri
Pe lângă hramul Întâmpinării Domnului, Ansamblul mitropolitan din Iași mai are hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - ocrotitorul vechii catedrale. Hramul cel mai cunoscut al Catedralei mitropolitane este pe 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, o altă sărbătoare importantă este pe 26 ianuarie, când este cinstit Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, ale cărui sfinte moaște se află în catedrală.
Hramul istoric al Catedrale mitropolitane din Iași a fost preluat de la Biserica Stratenia, ce se afla înainte în locul edificiului. Actul de naștere al sfântului locaș este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza din anul 1826, însă construcția propriu-zisă se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Lucrările au început în anul 1833, catedrala fiind construită prin eforturile unor arhitecți austrieci, ruși și români. Pictura în stil occidental a fost realizată de către pictorul bucureștean Gheorghe Tăttarescu. Catedrala a fost sfințită pe data de 23 aprilie 1887, la slujbă participând și regele Carol I. Lucrările au fost finalizate sub păstorirea Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu. În anul 1889, la Catedrala Mitropolitană au fost aduse moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“.