Municipiul Piatra-Neamţ şi-a sărbătorit luni, 17 august 2020, pe unul dintre ocrotitorii săi, pe Sfântul Gheorghe Pelerinul.
Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, ctitorie ştefaniană, loc de rugăciune şi gazdă a Sfântului Gheorghe Pelerinul în perioada 1890-1916, a adunat preoţi şi credincioşi din oraş şi din împrejurimi la sărbătoarea Sfântului Gheorghe.
Cinstirea sfântului a debutat duminică seara, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, săvârşită de părintele paroh Dan Ovidiu Cojan şi părintele Adrian Ciprian Timofte. Luni dimineața s-a oficiat Utrenia, Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul şi Sfânta Liturghie, de către un sobor de zece preoţi de la parohiile pietrene, sub protia părintelui Valentin Tofan, protopop de Piatra-Neamţ.
Cuvântul de învăţătură a fost susţinut de părintele Ştefan Zaharia de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Gară din Piatra-Neamţ, care a subliniat viaţa smerită a Moşului Gheorghe Lazăr şi a relevat importanţa căutării lui Dumnezeu de către fiecare om, atenţia asupra iubirii milostive a aproapelui şi folosul rugăciunii curate şi al citirii Psaltirii, după modelul Sfântului Gheorghe Pelerinul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017. Proclamarea sfințeniei nevoitorului Gheorghe Lazăr a avut loc în 25 martie 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar proclamarea locală a fost organizată sâmbătă, 23 iunie 2018, la Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra-Neamţ. Cu acest ultim prilej, biserica noastră a primit un fragment din moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, ca bucurie şi mângâiere celor care se închină înaintea Sfântului. (pr. Dan Ovidiu Cojan)