Începând din această seară, timp de patru zile, Capitala Moldovei devine Capitala cântului bizantin. În cadrul Concertului inaugural „Domnul nostru Iisus Hristos – Tămăduitorul”, care a avut loc joi, 23 mai, la Cinema Victoria, a debutat cea de-a a șaptea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași. Cel mai mare eveniment din țară dedicat muzicii psaltice are ca temă Tămăduirea în imnografie.
Festivitatea de deschidere a început în această seară, de la ora 19.30, în Sala Unirii a Cinematografului Victoria, cu mesajele transmise de gazdele și organizatorii evenimentului.
Tot astăzi a avut loc și Concertul „Domnul nostru Iisus Hristos – Tămăduitorul”, susținut de Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei de Cipru și de Grupul psaltic „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași. De asemenea, publicul a putut rememora momentele cele mai importante ale ediției precedente a festivalului, printr-un material realizat de Televiziunea Patriarhiei Române – Trinitas TV.
Textele imnografice abundă în ilustrarea poetică a drumului spre vindecarea omului. Mulți sfinți au primit de la Dumnezeu darul tămăduirii, iar muzica bisericească însăși imprimă armonie sufletului, a motivat lect. univ. dr. pr. Gabriel Nastasă, directorul artistic al IBMF, alegerea temei din acest an - Tămăduirea în imnografie.
Prezent la deschidere, ambasadorul Ciprului în România, Marios Kountourides, a declarat că IBMF reprezintă o expresie a creștinătății și a vieții creștine din Capitala Moldovei:
Faptul că acest festival are loc pentru al șaptelea an consecutiv arată succesul, arată că acest eveniment este o reușită, dar mai mult decât atât, arată credința ortodoxă a credincioșilor din cetatea Iașilor. Cântul bizantin și cântarea bizantină s-a arătat a fi parte a expresiei creștinătății și a vieții creștine de mai multe secole. Este un mijloc și nu doar un mijloc, este o cale foarte puternică de comunicare a creștinilor cu Mântuitorul Hristos. Cântul bizantin reușește să aducă cuvintele rugăciunii la nivelul de trăire și conștientizare.
IBMF este cel mai mare festival din țară dedicat artei muzicale bizantine. Evenimentul este menit să promoveze tradițiile originale ale cântului bizantin, dar și să informeze publicul despre legătura care există între muzica bisericească și muzica bizantină de factură laică, așa-numita muzică din „tinda bisericii”.
De-a lungul a sute de ani, Moldova a întreținut spiritul Bizanțului, inima de odinioară a Ortodoxiei, iar orașul Iași a devenit unul dintre cele mai mari centre cultural-muzicale de tradiție bizantină.
Mâine, de la ora 10.00, iubitorii muzicii de tradiție bizantină sunt așteptați de dimineață în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan, pentru a participa la cea de-a 5-a ediție a Concursului Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România. Competiția, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean Iași și de Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, are loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și dorește să valorifice interesul elevilor seminariști pentru studierea muzicii psaltice. Evenimentul va reuni șase grupuri psaltice de la seminariile din Iași, Neamț, Huși, Galați, Buzău și Târgoviște.
Programul poate fi consultat aici, pe site-ul www.ibmf.ro sau pe pagina de Facebook Iasi Byzantine Music Festival.
***
Programul #IBMF2024
Vineri, 24 mai
10:00-13:00 Concursul Național de Muzică psaltică pentru Seminariile și Liceele Teologice Ortodoxe din România
Locație: Sala „Iustin Moisescu” – Ansamblul Mitropolitan
17:00 Vernisajul expozițiilor „Libertate, te iubim!” și „Parabolele Mântuitorului” de Elena Murariu
Locație: Muzeul Mitropolitan Iași (Sala „Baptisteriu”)
20:00 Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Dosoftei (400 de ani de la naștere)
Invitați: Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși; Corul „Chivotul” al Catedralei Mitropolitane din Iași
Locație: Biserica „Sfântul Sava” Iași
Sâmbătă, 25 mai
10:00-13:00 Atelierul Cantus Mundi, educație muzicală și dirijat coral cu specialiștii Corului „Madrigal” și Cantus Mundi
Link de înscriere: https://cantusmundi.com/ateliere
Locație: Palatul Culturii
*Intrarea la acest eveniment este liberă.
14:00 Gala Cantus Mundi
Locație: Sala Unirii – Cinema Victoria
*Intrarea la acest eveniment este liberă.
20:00 Concert Extraordinar „Madrigal pentru suflet”
Invitat: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
Dirijor: Anna Unugureanu
Locație: Sala Teatrului Național „Vasile Alecsandri”
*Intrarea la acest eveniment se face pe bază de bilet. Link pentru bilete: https://www.bilete.ro/concert-extraordinar-madrigal-pentru-suflet/
Duminica, 26 mai
09:30-12:00 Sfânta Liturghie
Invitați: Ansamblul de Cameră „Sfântul Ioan Cucuzel” (Bulgaria); Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București
Locație: Catedrala Mitropolitană
20:00 Concertul de închidere. Sfinții făcători de minuni. Sfântul Ierarh Dosoftei 400
Invitați: Ansamblul de Cameră „Sfântul Ioan Cucuzel” (Bulgaria); Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București
Locație: Sala Unirii – Cinema Victoria
*Intrarea la acest eveniment este liberă.