Duminică, 24 Septembrie 2023
Mihail Vrăjitoru

Cea de-a patra seară a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași din acest an a adunat ieri, 23 septembrie, la Casa de Cultura a Studenților, sute de ieșeni iubitori de muzică bizantină. Totodată, aseară, au fost premiați participanții concursului de reportaje din cadrul festivalului.

În cea de-a patra seară din cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași a avut loc un concert de muzică bizantină psaltică și instrumentală. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Iași, începând cu ora 20:00. Au concertat: Ansamblul „En Chordais” (Grecia), Corul Academic „Byzantion” (Iași, România) și Mini Byzantion (Iași, România).

În cadrul concertului au fost premiați câștigătorii de reportaje video „Lucrarea muzicii psaltice în viața parohiei” care a fost organizat în IBMF din acest an. Premiile au fost înmânate de Nikolaos Vlahakis, Ministru plenipotențiar al Biroului pentru Diplomație Publică din cadrul Ambasadei Republicii Elene în România.

Ultima zi de festival a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan la Catedrala Mitropolitană din Iași. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul „Byzantion” dirijat de Adrian Sîrbu, de Corul „Filomelos”, împreună cu Marilyn Accaoui Leignel din Liban, Dimitrios Galanis și prof. dr. Georgios Konstantinou din Grecia.

Mai multe detalii cu privire la programul și invitații evenimentului pot fi aflate de pe pagina de Facebook Iași Byzantine Music Festival și de pe site-ul oficial www.ibmf.ro.