Duminică, 15 Noiembrie 2020
Flavius Popa

În Duminica a XXV-a după Rusalii, prima zi din Postul Crăciunului, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. În cadrul cuvântului de învățătură, ierarhul a adresat și un cuvânt de compasiune față de victimele incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț.

Potrivit rânduielilor stabilite de părinții Catedralei Mitropolitane, ieșenii au participat astăzi, în prima zi din Postul Nașterii Domnului, la Sfintele Liturghii oficiate în mai multe locații din cadrul Ansamblului Mitropolitan. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, în intervalul orar 6.30-8.30, la Catedrala Mitropolitană. Credincioșii prezenți la slujba arhierească au respectat recomandările medicale și distanțarea sanitară.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, părintele arhimandrit Iustin Câmpanu a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului. De asemenea, în cuvântul de învățătură rostit astăzi, Părintele Mitropolit Teofan a adresat un cuvânt de mângâiere și de compasiune față de victimele incendiului izbucnit ieri seară la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț.

„Probabil ați aflat despre necazul cel mare care s-a revărsat aseară asupra Spitalului Județean din Piatra Neamț, parte a Arhiepiscopiei Iașilor. Cum aminteam și altădată, parcă durerile noi se adaugă durerilor existente. Oamenii așezați acolo, între viață și moarte, într-un salon provizoriu ATI, au fost cuprinși de flăcările unui incendiu și mulți dintre ei, care se luptau între viață și moarte, au plecat la Dumnezeu. Totodată, trei cadre medicale - un medic și două asistente - au fost cuprinse de flăcări, au rămas în viață, însă trupurile lor au fost afectate, iar medicii se luptă să îi păstreze în viață.

Se cuvine pentru ei și pentru cei asemenea lor să ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletele celor plecați aseară, sufletele celor plecați probabil noaptea trecută și din alte spitale, să odihnească Dumnezeu sufletele acelora care, cuprinși de această boală nemiloasă sau de altele, au plecat înainte de vreme dintre cei dragi. Nădăjduim că au fost primiți de Dumnezeu în sânul lui Avraam, în locașurile drepților și în rândul celor mântuiți.

De asemenea, Dumnezeu să-l ocrotească pe medic, să ocrotească și asistentele medicale care au încercat să salveze ceea ce se mai putea salva și parcă, împlinind cuvântului Domnului că nicio dragoste nu este mai mare decât aceea când cineva își pune viața sa pentru prietenul său, așa și aceștia, încercând să îi ajute pe cei bolnavi, au fost și ei cuprinși de flăcări.

Dumnezeu să îi ajute în necazul prin care trec, să mângâie și familiile celor decedați, precum și familiile acestor cadre medicale și să își întoarcă Dumnezeu privirea asupra noastră, să împlinească El gândul Său cu ajutorul Cerului revărsat asupra noastră, căci doar ajutorul Cerului, priceperea și jertfelnicia ostenitorilor din spitale pot să mai aline câte ceva din suferința care ne cuprinde, parcă din ce în ce mai mult. Iar noi, cei care prin mila Domnului nu am fost cuprinși de această boală sau poate am depășit-o, să primim de la Dumnezeu putere să pătrundem în același duh de stare de veghe pentru a ne ocroti pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. Mai ales, să adăugăm puțină stare de jertfă în atitudinea noastră față de cei care se luptă cu boala lor prin rugăciune, prin citirea Psaltirii, prin acte de milostenie, căci prin aceasta își arată creștinul adevărat chipul său autentic, care cuprinde în inima rugăciunii sale pe cei cunoscuți, pe cei necunoscuți, pe întregul Adam și întreaga umanitate”, a afirmat la final ierarhul.

Din dorinţa ca toţi credincioşii să poată participa la Dumnezeiasca Liturghie, începând cu data de 1 noiembrie, s-a rânduit ca slujbele să se săvârşească la cinci Sfinte Altare din incinta Ansamblului Mitropolitan. Astfel, slujbele vor fi săvârșite:

  • de la ora 6.30 - Catedrala Mitropolitană
  • de la ora 8.00 - Catedrala Veche („Sfântul Gheorghe”)
  • de la ora 9.30 - Paraclisul „Ecclesia” din cadrul Muzeului Mitropolitan
  • de la ora 9.30 - Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan
  • de la ora 9.30 - Sala „Baptisteriu” din cadrul Muzeului Mitropolitan

La final, cei prezenți au primit anafura într-un ambalaj special.

Vă invităm să vizionați și: (Video) IPS Părinte Teofan: „Dumnezeu să mângâie familiile celor decedați și să-și întoarcă privirea asupra noastră!”