Din dorinţa ca toţi credincioşii să poată participa Duminica și în sărbători la Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, începând cu data de 1 noiembrie, s-a rânduit ca slujbele să se săvârşească la cinci Sfinte Altare din incinta Ansamblului Mitropolitan.
Astfel, slujbele vor fi săvârșite:
- de la ora 6.30: Catedrala Mitropolitană
- de la ora 8.00: Catedrala Veche („Sfântul Gheorghe”)
- de la ora 9.30: Paraclisul Ecclesia din cadrul Muzeului Mitropolitan
- de la ora 9.30: Sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan
- de la ora 9.30: Sala Baptisteriu din cadrul Muzeului Mitropolitan
Mai multe detalii legate de noul program am aflat de la Arhim. Dosoftei Șcheul, Mare Ecleziarh al Catedralei Mitropolitane din Iași:
„Având în vedere că se apropie anotimul rece, este dificil să săvârșim Sfânta Liturghie în continuare, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane. De aceea, pentru a putea respecta toate normele de distanțare care se impun, slujbele vor fi săvârșite în cinci locuri distincte, pentru ca toţi credincioşii să poată participa și să se împărtășească. Până la Marele Praznic al Învierii Domnului din anul 2021, dacă vom ajunge sănătoși, vom încerca să respectăm acest nou program. Așadar, să încercăm să ne obișnuim cu unul dintre aceste locuri și să participăm acolo la sfintele slujbe. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva să ne dea putere să trecem peste această încercare, cu nădejdea că tot Domnul, care a îngăduit să se întâmple aceasta, ne va și izbăvi”.