Joi, 2 Septembrie 2021

Proiectul de finanțare al Parohiei Vovidenia din Iași are codul SMIS 117907,  a fost demarat la 26.11.2017 și are o perioadă de implementare de 48 luni. Finanțarea este acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prioritatea de investiție 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, având o valoare totală de 4.604.344,85 lei, din care 4.512.257,95 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Obiectivul general al proiectului „Restaurare și consolidare Biserica Vovidenia, Iași” constă în punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu Biserica Vovidenia din Iași prin protejarea și valorificarea durabilă a acestuia în scopul creșterii numărului anual mediu de vizitatori și dezvoltarea locală a municipiul Iași.

Stadiul implementării proiectului este situat la procentul de 70,52%, lucrările la proiect sunt într-o fază avansată de execuție, cu toate că a intervenit o sistare a lucrărilor generată de unele descoperiri arheologice și a cercetărilor care au urmat, efectuate cu aprobarea Comisiei Naționale de Arheologie de la București. În urma săpăturilor, care s-au încheiat la 1 august 2021, au fost descoperite o serie de oseminte atât în interiorul locașului de cult, cât și în afara acestuia, o piatră mortuară de la 1858, inscripționată în chirilică și frumos ornamentată, o serie de monede, fragmente ceramice etc. Cea mai importantă constatare a arheologilor a fost aceea că osemintele s-au găsit în straturi diferite, ceea ce atrage concluzia că biserica a fost construită pe amplasamentul unui cimitir mai vechi. Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că a existat în zonă o biserică mai veche decât monumentul aflat în consolidare.

După încheierea săpăturilor de arheologie lucrările de consolidare-restaurare au fost reluate. În prezent, se lucrează la interior la pregătirea straturilor necesare încălzirii prin pardoseală, la restaurarea catapetesmei, la finisaje externe. Urmând ca în cel mai scurt timp să se treacă la amenajările externe de trotuare, alei, rampă pentru persoane cu handicap, lumânărar, amenajare mormânt pentru osemintele deshumate, instalare ferestre și uși, realizare de noi racorduri pentru alimentare cu apă, curent electric, gaz. 

În momentul finalizării și inaugurării monumentului istoric, acesta va fi reintrodus în circuitul turistic al orașului, având șansa de a fi poziționat în zona centrală a orașului, foarte aproape de câteva monumente istorice de mare valoare, cum ar fi mănăstirea Golia, Biserica armenească, Biserica Sf. Sava, toate trecute deja prin proiecte europene de consolidare-restaurare.

Datele de contact ale beneficiarului: Parohia Vovidenia - Iași, str. Vovideniei nr. 5, municipiul Iași, cod poștal 700079, județul Iași , e-mail: parohiavovidenia@yahoo.com, site: intrareainbisericaamaiciidomnului.mmb.ro,  persoana de contact: pr. Isai Mihai-Daniel