Luni, 2 octombrie, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral „Sfântul Nectarie” din cadrul Protopopiatului Iași I, la Parohia „Învierea Domnului”, din cartierul ieșean Dacia.
Cu acest prilej s-a citit Acatistul Sfântului Ciprian și s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie sub protia părintelui Daniel Tărnăuceanu de la Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” Dacia II.
În continuare, pr. Daniel Tărnăuceanu a susținut un referat cu titlul „Tradiție și inovație în cult”. După susţinerea lucrării s-au dezbătut diferite probleme actuale cu care se confruntă preoţii din ziua de astăzi, dintre care amintim: problema actualităţii şi actualizării canoanelor bisericeşti, problema uniformizării cultului morţilor, obiceiuri şi tradiţii locale deviate de la ritualul ortodox. Intervenții au avut pr. protopop Florin Călugăru și părintele inspector eparhial Mihai Zvorăște. De asemenea, părinții Toma Gradinaciuc și Ștefan Chiruța, decanii de vârstă ai cercului pastoral, au împartășit preoților tineri experiențele pastorale cu privire la temele evedențiate în referatul sustinut. În calitate de gazde, pr. Ștefan Chiruța și pr. Adrian Zaharia au adresat mulțumiri părintelui protopop și părintelui inspector eparhial pentru participare dar și pentru lămuririle administrative aduse, soborului de preoți participanți, pr. Daniel Tărnăuceanu pentru susținerea temei, cât și tuturor celor prezenți.