La poalele Muntelui Murgoci, 90 de tineri din parohiile nemțene au participat astăzi, 1 iunie 2019, la cea de a treia ediție a Întâlnirii anuale a Tinerilor din Protopopiatul Roznov. Evenimentul a avut loc la Parohia „Sfântul Prooroc Ilie” din Negulești, județul Neamț, și este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor în colaborare cu Protopopiatul Roznov.
Împărtășirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoși, împăcați, înnoiți. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulțumim Domnului, care ne dă viață prin minunatele Sale Taine. - Sf. Ioan de Kronstadt. Cu toții avem nevoie de sănătate, de înnoire, de pace. Avem șansa să le primim de la Hristos, prin Sfânta Liturghie. Dar cum să înțelegem această mare lucrare a lui Dumnezeu?
Dacă la edițiile din anii trecuți tinerii au vorbit despre libertate și uitate, anul acesta tinerii au avut ca temă de reflecție ”Sfânta Liturghie - izvorul vieții”. Ei s-au străduit să înțeleagă cât de important este să fii cu adevărat prezent la slujbă, cum să continui Sfânta Liturghie în viața de zi cu zi, ce să facă pentru a se apropia pe viitor cât mai des de Sfântul Potir pentru a să se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
Programul întâlnirii a cuprins: Sfânta Liturghie slujită de un sobor de preoți dimpreună cu părintele protopop Vasile Țoc, conferința cu tema „Sfânta Liturghie - izvorul vieții” susținută de părintele Daniel Dosoftei, președintele Asociației Tineretul Ortodox Român Bicaz, sesiuni de lucru pe grupe de vârstă, o sesiune de concluzii în plen și spectacol susținut de tinerii din Parohia Negulești care fac parte din Ansamblul „Datina Străbună”
Nădăjduim ca cele petrecute azi la Negulești să rodească în sufletul tuturor celor ce au ales să petreacă aici această zi. (pr. Iulian Asandei, preot responsabil de activitățile de tineret, Protopopiatul Roznov)