Tinerii Asociației Tinerilor Ortodocși Români, filiala Zoițani, au pregătit și organizat a V-a ediție a Întâlnirii de primăvară a atorenilor din județul Botoșani, eveniment organizat în perioada 28 aprilie - 1 mai 2018. Cu fiecare ediție numărul participanților crește, tinerii venind în căutarea liniștii și comuniunii oferite de un spațiu monahal, un loc unde viciile și problemele cotidiene par doar un coșmar lăsat la intrarea în Mănăstirea Știubieni.
Tema abordată pe parcursul celor 4 zile a fost „Valorile care ne unesc. Valorile care ne cresc”, subiect ce a avut ca plan conștientizarea importanței pe care o au valorile în dezvoltarea și formarea tânărului român, dezvoltarea și păstrarea lor. Viitorul stă în mâinile acestor tineri creștini iar valorile lor îl vor modela. Poate impactul acestor zile nu e major, dar reprezintă o cărămidă de bază la fundația spirituală a unui tânăr sănătos.
Primul pas pe care l-au făcut aceștia a fost acela de a face cunoștință între ei pentru a scăpa astfel de inhibiții și rețineri. Organizatorii au considerat că cel mai distractiv și mai frumos mod de a face cunostință este de a desfășura jocuri și activități, acestea fiind moderate tot de persoane adecvate vârstei lor pentru a nu avea nici un fel de constrângeri. Tinerii sunt conștienți că e greu să educi o valoare, nu există manuale pentru așa ceva, și chiar dacă ar fi, nu ar fi de ajuns. Este nevoie de practică și pentru aceasta ai nevoie de un exemplu iar cele mai bune exemple le găsești într-o mănăstire.
Un moment din prima zi încărcată de clipe frumoase a reprezentat dialogul pe care tinerii l-au petrecut cu părintele stareț Melchisedec Sandu. Sfânta zi de duminică a început cu Sfânta Liturghie, unde participanții au dat răspunsurile la strană, apoi aceștia au întampinat-o în tabără pe Gabriela Pipirig, coordonator al Departamentului de Misiune pentru Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, iar cei mai mulți tineri au facut cunostință deja din timpul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși de la Iași din anul 2017. Ea a avut în plan identificarea și punctarea valorilor ce dictează dezvoltarea unui tânăr și cât de frecvente sunt acestea în rândul tinerilor. Această etapă a fost făcută în cerc deschis, concluziile fiind trase din analizarea opiniilor tuturor participanților, așa încât rezultatul să fie cât mai imparțial și veridic.
Seara a fost dedicata cinematografiei organizatorii alegând filmul „The ultimate gift”, sub regia lui Michael O. Sajbe, care a ecranizat transformarea unui tânăr printr-o serie de probe și experiențe ce îi schimbă valorile și credințele despre viață, tinerii fiind invitați să înțeleagă acest film ca pe o pildă și să ia aminte la lucrurile cu adevărat esențiale.
Luni dimineață, după săvârșirea Sfintei Liturghii, pr. Călin Mardar le-a pus în suflete câteva idei despre valoarea răbdarii, pregătind pe tineri pentru sesiunile de lucru propriu-zise, sesiuni pregatite de pr. Marius Pîjîn, un prieten vechi al ATOR Zoițani. În cadrul sesiunilor, tinerii au fost ajutați să conștienitizeze și să își clasifice valorile și defectele, fapt materializat printr-un concurs de creație. Cântecele, poeziile și scenetele create de aceștia au fost prezentate în cadrul unui spectacol. Ziua s-a încheiat aducând mulțumire Maicii Domnului prin săvârșirea Paraclisului și printr-un moment în care au rostit rugăciunea inimii, moment care după mărturiile participanților, le-a adus multă liniște sufletească.
Ultima zi a taberei a început cu Sfânta Liturghie la care participat pr. Macuc Constantin, protopop de Săveni. După cuvantul de învățătură în care le-a vorbit tinerilor despre importanța familiei și a dragostei de patrie pentru viitorul lor, părintele protoiereu a asistat la sesiunea de concluzii, unde tinerii au avut ocazia să facă un rezumat al celor 4 zile și să împărtășească impactul pe care l-au avut ele. Ei s-au arătat recunoscători tinerilor voluntari din ATOR Zoițani pentru munca lor, nu numai pe parcursul celor 4 zile ci și în multele ore de ședinte și pregătiri ce au avut loc înainte. Sperăm că și anul viitor tinerii atoreni vor avea credința și puterea de a munci la organizarea celei de-a VI-a ediții unde îi vor aștepta pe participanți cu brațele și sufletele deschide. (Anca Cîșlariu, vicepreședinte ATOR Zoițani)