Miercuri, 19 Iunie 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan şi a Preasfințitului Părinte Antonie, Episcop de Bălți, joi, 13 iunie 2019, în raionul Soroca din Republica Moldova, a avut loc întâlnirea de lucru a protopopilor din județul Botoșani (Arhiepiscopia Iașilor) cu protopopii din cadrul Episcopiei de Bălți. Această frățească întâlnire s-a desfășurat în ziua în care Moldova îi comemorează pe basarabenii deportați în primul val al deportărilor din noaptea de 12-13 iunie 1941.

Oaspeții de peste Prut au fost întâmpinați de Preasfințitul Părinte Antonie la Biserica „Sfântul Dimitrie” din satul Alexandru cel Bun, Protopopiatul Soroca și Florești. Aici s-a oficiat slujba acatistului Sfântului Iosif cel Milostiv, ocrotitorul Episcopiei de Bălți. PS Părinte Episcop Antonie a salutat prezența delegației și a binecuvântat lucrările, subliniind că această întâlnire are ca scop principal o cunoaștere mai bună între slujitorii celor două unități bisericești românești.

Ședința de lucru a avut loc la Centrul social-cultural „Sfântul Efrem cel Nou” al parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni” din orașul Soroca, și a debutat cu un moment de reculegere în memoria celor deportați în timpul celui de-a Doilea Război Mondial. A urmat o emoționantă prezentare a tragicului eveniment din noaptea de 12-13 iunie 1941, susținută de Angela Zeamă, profesor de istorie la Liceul Teoretic „Constantin Stere” din Soroca. În cadrul lucrărilor au fost identificate modalități concrete de colaborare între protopopiatele implicate și s-a întocmit o listă de activități ce s-ar putea desfășura în comun.

După ședința de lucru, participanții au vizitat câteva obiective istorice și turistice ale ținutului Soroca: piatra funerară a generalului român Stan Poetaș din incinta Muzeului de Istorie și Etnografie a orașului, Cetatea Soroca, atelierele vestiților meșteri pietrari din Cosăuți și Cimitirul Ostașilor Români din satul Stoicani. Delegația a vizitat și biserica Parohiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din satul Volovița, cea mai nouă biserică a Episcopiei de Bălți, construită cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte din Guvernul României.

Întâlnirea s-a încheiat cu o slujbă de pomenire a victimelor primului val de deportări din Basarabia și depunere de flori la Troița Eroilor din incinta Parohiei „Sfinții Brâncoveni” Soroca. (pr. Sorin Huluță, consilier economic Episcopia de Bălți)