Marţi, 13 Iunie 2023

Sâmbătă, 10 iunie, a avut loc cea de a șaptea ediție a Întâlnirii anuale a tinerilor din Protopopiatul Ceahlău. La eveniment au participat în jur de 70 de tineri de la parohiile din cuprinsul protopopiatului. În acest an, gazdă primitoare a fost Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Galu, comuna Poiana Teiului.

Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Galu, de către un sobor de preoți din cadrul protopopiatului, iar răspunsurile la strană au fost date de către tinerii participanți. În continuare, părintele Capșa Nicolae a susținut conferința cu titlul „Comunicare și comuniune în Biserică. Pe mine (tânărul) cine mă înțelege?”, în cadrul căreia, părintele le-a vorbit tinerilor, pe înțelesul lor, despre felul cum ar trebui privită comunicarea și comuniunea, argumentând cu multe pilde și povestiri care au contribuit la o mai bună înțelegere a acestei teme de către tineri.

Astfel, în cadrul discursului său, părintele a adresat mai multe întrebări, precum: „Cine te înțelege?”, iar răspunsul este unul deplin și simplu: „Unul Singur – Cel ce te-a creat!”; „Tu te înțelegi pe tine? Știi ce vrei? Vrei ce ai nevoie sau ce ți se pare că ai nevoie?”, iar răspunsul a venit imediat: „A te cunoaște pe tine, a te înțelege, a te vedea, este cea mai mare minune!”. Tema a fost dezbătută ulterior în 4 grupe, fiecare grupă de tineri fiind coordonată de către un preot moderator.

În cadrul acestor sesiuni, tinerii au avut ocazia ca, prin activități interactive, să discute între ei și să găsească răspunsuri la întrebări legate de felul în care ar trebui să se desfășoare comunicarea și comuniunea între noi și, desigur, cu Dumnezeu.

Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, de către Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și de Protopopiatul Ceahlău. Întâlnirea face parte dintr-un proiect mai amplu privind lucrarea cu tinerii. (Pr. Ghiba Teodor, responsabil de activitățile cu tinerii din Protopopiatul Ceahlău)