Luni, 12 Iunie 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, pe data de 10 iunie, aproximativ 60 de tineri din Protopopiatul Darabani s-au adunat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Oroftiana de Sus, comuna Suharău,  județul Botoșani,  pentru a participa la cea de-a VII-a ediție a Întâlnirii anuale a tinerilor ortodocși din protoierie. 

Activitatea a fost organizată de preotul responsabil cu activitățile tinerilor din protopopiat, pr. Grigore Andrei Silviu, în colaborare cu Departamentul de Tineret al Sectorului de Misiune  al Arhiepiscopiei  Iașilor și Parohia Oroftiana de Sus, reprezentată de către preotul paroh Ciurdea Mihai.

Tema întâlnirii a fost una deosebit de importantă, și anume „Comunicare și comuniune în Biserică, pe mine (tânărul) cine mă înțelege?”, tinerii participanți fiind încântați de toate cele învățate, atât la conferința susținută de către pr. Olivian Sandu de la Parohia Vorona Mare, care a constat într-un dialog cu tinerii, dar și la sesiunile de lucru pe echipe.  Așa cum ne-a obișnuit și altă dată, părintele a acaparat atenția tuturor tinerilor, așezând la inimile acestora cuvinte pline de înțelepciune și folos duhovnicesc.

Ziua cu Sfânta Liturghie care a fost săvârșită de către un sobor de preoți sub protia pr. Puiu Ioan, referent în cadrul Departamentului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor. După ce tinerii au servit micul dejun, au fost împărțiți în patru grupe la care a fost prezent câte un preot moderator, care a dezbătut împreună cu ei tema întâlnirii. După finalul primei sesiuni, participanții au servit prânzul, iar apoi s-au întors la cea de-a doua sesiune unde au continuat dezbaterea temei.

Ca în fiecare an, devenind deja o tradiție, câțiva dintre tineri au prezentat câte un talent personal (cântece populare, muzică ușoară precum și melodii la chitară). Considerăm că și de această dată tinerii din Protopopiatul Darabani s-au bucurat unii de ceilalți, de programul zilei, de cunoștințele dobândite, dar și de momentele trăite împreună. (pr. Grigore Andrei Silviu)