În această duminică, în istoria Mănăstirii Tarcău din judeţul Neamț s-a mai scris o filă, una marcată de resfinţirea bisericii de lemn cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături un sobor de preoți și diaconi.
Ieri, 3 iunie 2018, în Duminica Tuturor Sfinților, Mănăstirea Tarcău din județul Neamț s-a îmbrăcat în haină de mare sărbătoare: biserica veche de lemn a fost resfințită.
Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături un sobor de preoți și diaconi.
Credincioșii prezenți în număr mare au ascultat, după citirea Evangheliei, cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit. „Sfinții sunt cei care, prin taina smereniei lor, nu doresc să-l domine pe celălalt. Pentru ei, celălalt este raiul. Oamenii mândri doresc să-i domine pe ceilalți pentru că celălalt, în perspectiva lor, este iadul. Sfinții pe care îi prăznuim astăzi sunt cei care au devenit oameni liberi, căci liber este omul care nu este dominat de păcat și care, prin pocăință, îndepărtează sclavia răului și domină pornirile păcătoase”, le-a spus IPS Părinte Teofan credincioșilor prezenți.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Luca Diaconu, exarhul mănăstirilor din zona Neamț, a dat citire hrisovului de sfințire. În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată, părintele stareț al Mănăstirii Tarcău, ieromonahul Grigorie Ruxandu, a fost hirotesit în treapta de protosinghel.
De asemenea, distincții de vrednicie au primit și principalii noi ctitori ai sfântului locaș.
Locașul de cult proaspăt resfințit, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, datează de la anul 1833 și a suferit în ultimii ani ample lucrări de restaure. Credincioșii prezenți s-au putea închina pe parcursul zilei în Sfântul Altar al locașului de cult.