În Duminica a V-a după Sfintele Paști, numită și a Samarinencei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a săvârșit Slujba sfințirii Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Drăgănești, Protopopiatul Iași I. Credincioșii au primit astfel binecuvântarea de-a se închina în noul locaș de cult sfințit dar au putut să se închine și la Sfânta Masă din Sfântul Altar. După slujba sfințitii, Părintele Mitropolit a oficiat Sfânta Liturghie dimpreună cu un sobor de clerici.
Din soborul slujitor au mai făcut parte părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași I, părintele protosinghel Nectarie Voroneanu, starețul Mănăstirii Șoldana, părintele Mihai Cepeliuc, cel ce a slujit și a sprijinit această filie până la avansarea la statutul de parohie dar și părintele Petru Constantinescu, actualul paroh al comunității din Drăgănești.
După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură referitor la închinarea creștinilor în Duh și Adevăr: „Va veni vremea când adevărații închinători se vor închina Tătălui Ceresc în Duh și Adevăr. Va veni vremea, iar aceasta este vremea Bisericii, a creștinilor, este vremea noastră. Și cine sunt acești închinători care se vor închina Tatălui în Duh și Adevăr? Sunt creștinii din totdeauna din rândul cărora facem parte și noi. Și spune Domnul Hristos: dacă noi suntem închinătorii Tatălui Ceresc, trebuie să facem această închinare în Duh și Adevăr. Și ce înseamnă aceasta? Noi știm că ne închinăm, ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, venim la Sfânta Biserică, ne închinăm înainte și după masă, mulți dintre voi faceți rugăciunile de dimineață și de seară, citiți la Psaltire, împlinim cele pe care le socotim noi ca făcând parte din viața noastră creștină”.
Spre finalul slujbei, părintele protopop a dat citire actului de sfințire iar părinții Mihai Cepeliuc și Petru Constantinescu au ținut un scurt cuvânt de recunoștință.
Pentru efortul depus slujirii comunității pe care părinții o păstoresc dar și pentru meritele frumoase, preoții care au slujit în această parohie, au fost hirotesit de către IPS Părinte Mitropolit Teofan. Părintele Mihai Cepeliuc a fost ridicat la rangul de iconom-stavrofor, purtător de cruce, iar părintele Petru Constantinescu a fost hirotesit iconom. De asemenea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oferit ctitorilor și celor ce au sprijinit în construcția acestei biserici distincții de vrednicie.
Drept mulțumire pentru vizita pe care ierarhul a făcut-o în mijlocul comunității din Drăgăneți, Părintele Mitropolit a primit din partea fiecărui preot câte o icoană, IPS Teofan binecuvântând poporul în semnul Sfintei Cruci. La final, credincioșii au participat la agapa frățească oferită de parohie.