Miercuri, 3 Decembrie 2025

În după-amiaza zilei de 1 decembrie, credincioșii Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” au trăit un moment de profundă încărcătură spirituală și istorică: sfințirea locului pentru viitoarea biserică, punerea pietrei de temelie și sfințirea Troiței ridicate pe terenul destinat noului lăcaș de cult, situat pe Strada Pacea, nr. 45B.

În după-amiaza zilei de 1 decembrie, credincioșii Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” au trăit un moment de profundă încărcătură spirituală și istorică: sfințirea locului pentru viitoarea biserică, punerea pietrei de temelie și sfințirea Troiței ridicate pe terenul destinat noului lăcaș de cult, situat pe Strada Pacea, nr. 45B.

Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor impresionant de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a unui mare număr de credincioși, veniți să fie martori ai unui început care va dăinui peste generații. Evenimentul a încununat doi ani de eforturi administrative, rugăciuni neîncetate și nădejde statornică, timp în care comunitatea parohială a așteptat cu credință ziua în care binecuvântarea lui Dumnezeu se va așeza peste locul viitoarei biserici.

Un moment aparte al slujbei l-a constituit sfințirea troiței așezate pe terenul viitoarei biserici, ca prim semn văzut al prezenței și ocrotirii lui Dumnezeu peste această lucrare. Monumentul, ridicat cu jertfa credincioșilor, devine de acum înainte altar de rugăciune pentru întreaga comunitate, mărturie a credinței și a nădejdii puse în ajutorul ceresc. Troița va străjui locul până la ridicarea sfântului lăcaș și va rămâne simbol al începutului acestei lucrări sfinte.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, PS Nichifor Botoșăneanul a subliniat importanța unică a acestui moment:

„Dacă Domnul nu va zidi casa, în zadar se ostenesc cei ce o zidesc; dacă Domnul nu va păzi cetatea, în zadar veghează cel ce o păzește”. Tot ceea ce facem aici se împlinește cu nădejde, cu rugăciune și cu bunăvoință.

Preasfinția Sa a arătat că sfințirea temeliilor unei biserici este asemenea pregătirii pentru botez, o curățire și o primenire a locului pentru a primi marea Taină a Bisericii, care devine legătura vizibilă dintre Dumnezeu și comunitate, asemenea Cortului întâlnirii din vremea lui Moise:

Biserica, asemenea pruncului, este chemată să mărturisească taina mântuirii și să fie semnul văzut al legământului dintre popor și Dumnezeu.

Momentul sfințirii a fost încununat și de hirotesia în rangul de iconom stavrofor a părintelui paroh Ailenei Cătălin, ca semn de recunoaștere a vredniciei, a jertfei și a responsabilității asumate în această lucrare de mare importanță duhovnicească și comunitară.

Un început așezat cu har și lacrimi de recunoștință

Atmosfera slujbei a fost una de rugăciune adâncă și emoție sinceră. Mulți credincioși au lăcrimat, conștienți că sunt martori ai începutului unei lucrări sfinte, care va dăinui peste generații.

Părintele paroh Ailenei Cătălin a transmis un cuvânt de recunoștință: Astăzi nu s-a așezat doar o piatră în pământ, ci s-au așezat nădejdi, jertfe, doruri și rugăciuni pentru cei care vor veni după noi. Cerul s-a plecat, în chip nevăzut, peste acest loc binecuvântat. Ceea ce s-a început aici să se împlinească spre slava Lui și spre folosul sufletelor noastre.

Un lăcaș pentru o comunitate în creștere

Viitoarea biserică, care va fi ocrotită de Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, este chemată să devină inima duhovnicească a credincioșilor din această zonă a municipiului Botoșani, aflată într-o continuă dezvoltare. Lucrările de construcție care vor urma au nevoie de sprijinul rugăciunii și al jertfei fiecăruia. Credincioșii pot deveni ctitori ai noii biserici astfel:

Titular: PAROHIA SF. CUV. TEODORA DE LA SIHLA – BOTOȘANI

IBAN: RO13CECEB00030RON2913441

Banca: CEC Bank

SWIFT: CECEROBUXXX

Donație online: https://www.parohiasfteodoradelasihla.ro/donations/strangere-de-fonduri-pentru-construirea-bisericii

Telefon: 0754 857 903 – pr. Ailenei Cătălin

www.parohiasfteodoradelasihla.ro