Vineri, 13 Mai 2022
Flavius Popa

Între 13 și 15 mai 2022, în capitala Moldovei are loc cea de-a doua ediție a „Zilelor Psalților Români”. Tema evenimentului din în acest an este „Personalități  românești ale Artei Psaltice. Sfântul Paisie de la Neamț și Arta Psaltică”. Prima zi a manifestării culturale a început astăzi, cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În această dimineață, la Catedrala din Iași au început „Zilele Psalților Români”, organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Asociația Culturală „Byzantion”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul au fost oferite de Corurile „Byzantion” și „Chivotul”, iar la final, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru sufletele celor care, de-a lungul timpului, au contribuit și au promovat muzica bisericească în țara noastră.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Episcop-vicar, a evidențiat rolul pe care muzica bisericească îl are în cadrul slujbelor Bisericii: „Prorocul David, atunci când se gândea la Templul Domnului, își bucura inima. Și înălțându-se Templul Domnului în vremea lui Solomon, orice detaliu a fost făcut cu o dărnicie și cu un belșug de negândit până atunci. Atunci când au purces la ridicarea și împodobirea lui, au făcut-o cu dărnicie peste măsură. În Templu se aflau cărțile Legii, chivotul. Fiecare stâlp al Templului, fiecare loc era gândit cu o bogăție aparte, în cele mai mici detalii. Poporul era sărac dar înțelegea că era o întâlnire cu Dumnezeul cel Viu, a cărui binecuvântare o cunoșteau. Această podoabă covârșitoare exprima un prinos de recunoștință și de cinstire a lui Dumnezeu de către popor. Această cinstire nu se rezuma doar la frumusețea Templului, ci și la o cinstire a slujirii și la o alegere aparte a slujitorilor Lui. În Noul Legământ, slujirea a fost descoperită de Dumnezeu Apostolilor, până în zilele noastre, păstrată după învățătura lor, consemnată în cărți, în documente. [...] O podoabă aparte a slujbei și a Templului este și cea a cântării. Datorăm această pomenire a psalților români, ediției a II-a a «Zilelor Psalților Români», domnului Adrian Sîrbu și corului pe care îl însuflețește, îl coordonează și îl îmbărbătează de ani de zile – Corul Byzantion – îi datorăm aceasta pe de o parte, pentru că facem pomenirea lor, rugându-ne Domnului să-i răsplătească pentru osteneala și jertfa lor, și să le ierte păcatele, pe de altă parte îi cinstim așa cum se cuvine pentru că munca psaltului nu se termină în momentul în care s-a terminat slujba, ci continuă când, de acasă sau în tihnă, se apleacă pentru a studia o cântare, pentru a crea o altă cântare, pentru că munca psaltului este una creativă - pentru a bucura pe Dumnezeu și pe oameni, în numele lui Dumnezeu. Pomenim împreună cu psalții români astăzi și pe cel care a fost mentor, apropiat și prieten al Corului Byzantion, domnul Lykourgos Angelopoulos, care a însuflețit și a împodobit bisericile din Grecia.

Sâmbătă, în cea de-a doua zi, vor fi prezentate mai multe articole în organizarea unor conferinţe online care vor fi transmise pe conturile de YouTube şi Facebook ale Corului academic „Byzantion”. De la ora 16.00, la Catedrala Mitropolitană va avea loc slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică, 15 mai, începând cu ora 19.00, „Zilele Psalților Români” vor culmina cu un concert de muzică bisericească, numit „Sfântul Paisie de la Neamț și Arta Psaltică”. La eveniment vor participa Corul „Dimitrie Suceveanu” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Corul „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Episcopiei Huşilor, Corul Academic „Byzantion” şi Corul de copii „Mini Byzantion”.