Marţi, 13 Decembrie 2022

În ziua de 25 noiembrie și 7 decembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la Centrul Eparhial Iași și la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” s-a desfășurat Colocviul de susținere a lucrării pentru obținerea gradului I în Preoție, promoția 2021-2022. Participanții au fost clerici din eparhiile sufragane Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Examenul a fost organizat conform Metodologiei pentru obținerea gradelor profesionale în preoție de către personalul clerical, aprobat de Sfântul Sinod prin hotărârea cu nr. 10.079/ 29 octombrie 2018, de către Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Centrul Eparhial.

Comisia a fost formată din Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor - președinte, profesori coordonatori și membri din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, și pr. Mădălin-Constantin Gîlcă, secretarul Centrului de Formare Continuă.

Temele au fost de actualitate, având subiecte legate de pedagogie, catehetică, drept canonic, istorie, liturgică, pastorație și administrație parohială. La finalul prezentării, candidații au primit întrebări din partea comisiei, urmând ca după finalizarea întrebărilor, profesorul coordonator să prezinte printr-un referat importanța și actualitatea temei.

Toți candidații înscriși și admiși la acest colocviu au întrunit condițiile metodologice pentru a li se acorda gradul I în preoție. Recomandările din partea comisiei au fost ca preoții să publice lucrările, să le prezinte la cercurile pastorale și să-și continue cercetarea academică.

Întrebați ce a însemnat această experiență pentru ei, clericii au răspuns:

„Slujirea preoțească trebuie să includă și aceasta componentă a pregătirii intelectuale a preotului, care trebuie să fie în parohie un model de învățătură și pregătire teologică, pedagogică, spre păstorirea credincioșilor. Susținerea gradului I mi-a oferit ocazia de a-mi reîmprospăta multe din cunoștințele dobândite în anii de studiu, de a asimila informații noi, în contextul noilor provocări” (Pr. Corneliu Halapciug).

„A fost cea mai frumoasa experiență din ultimii ani. Participarea la Sfânta Liturghie a fost foarte emoționantă și plină de încărcătură duhovnicească, pe de o parte pentru slujirea deosebită a PS Nichifor Botoșăneanul cât și pentru amintirea momentelor petrecute aici în anii studenției, unde eram prezent seara și dimineața, și unde am slujit prima dată ca paraclisier. Prezentarea lucrării a fost, de asemenea,  extrem de emoționantă. Am fost pus în fața unui eveniment deosebit, și anume, să le vorbesc profesorilor.” (Pr. Mihai Cozma).