În Sala „Iustin Moisescu“ din cadrul Ansamblului Mitropolitan, a avut loc miercuri, 9 mai 2018, începând cu ora 18:00, momentul de debut al Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae“ - ediţia a VI-a, şi anume dezbaterea publică „Există o identitate românească?“, conferinţă susţinută de Daniel David, Cătălin Turliuc şi Eugen Munteanu.
Prelegerile evenimentului au fost susţinute de Daniel David (profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi la Icahn School of Medicine at Mount Sinai - adjunct profesor - New York, SUA, şi director pentru cercetare la Albert Ellis Institute New York, SUA), Cătălin Turliuc (profesor, Academia Română, filiala Iaşi), Eugen Munteanu (profesor de lingvistică generală şi filologie românească la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi) şi Radu Preda (moderator - preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc - IICCMER).
„Identitatea naţională trebuie să fie raportată la două dimensiuni fundamentale. Prima dimensiune face o distincţie foarte clară între trei tipuri de identităţi româneşti: identitatea reală, identitatea construită sau percepută, cum ne văd ceilalţi, şi al treilea tip este identitatea ideală. A doua dimensiune se referă la ce atribute luăm în calcul atunci când vorbim despre identitatea românească: atribute biologice, atribute psihologice, altele sunt socio-culturale, sau putem lua în calcul mediul fizic, mediul geografic“, a vorbit prof. Daniel David publicului prezent.- fragment preluat din transmisia live
În zilele de 10 şi 11 mai, sesiunile de prezentare ale lucrărilor se vor desfăşura în Sala „Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial, în intervalul orar 9:00-18:00, şi vor fi susţinute de Mircea Gheorghe Abrudan - cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „George Bariţiu“ al Academiei Române din Cluj-Napoca, Ionuţ Butoi - doctor în sociologie, cadru didactic la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Matei Cazacu - cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique din Franţa (CNRS), ş.a. Evenimentul se va desfăşura în perioada 9-11 mai, iar intrarea va fi liberă. Mai multe detalii despre program şi invitaţi puteţi afla accesând www.simpozionstaniloae.ro sau urmărind pagina de Facebook oficială a evenimentului www.facebook.com/Simpozion Staniloae.