Luni, 22 iulie 2019, la Mănăstirea Putna a fost inaugurat sectorul de drum care trece prin județul Suceava al traseului „Via Transilvanica”. Proiectul „Via Transilvanica – Drumul care unește” a fost inițiat de Asociația „Tășuleasa Social” în Anul Centenar 2018, la 100 de ani de la Marea Unire a românilor. Acest drum este omologat oficial ca drum turistic între Putna, locul unde se află mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, și Drobeta Turnu Severin, locul unde a intrat în țară Regele Carol I în 1866. Borna kilometrului 0 este lângă Mănăstirea Putna, iar ultima bornă va fi pe malul Dunării, lângă locul unde Apolodor din Damasc a construit podul său peste Dunăre.
În faza de proiectare, drumul va avea o lungime de 1.000 km și va trece prin județele Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. În septembrie 2018 a fost inaugurat sectorul drumului din județul Bistrița Năsăud. Drumul din județul Suceava are 136 km și trece prin localitățile: Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Sadova, Fundu Moldovei, Pojorâta, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Negri și Poiana Stampei, iar în ultimele luni au fost montate circa 100 de borne care marchează drumul în județul Suceava.
Luni, 22 iulie a.c., au fost montate ultimele două borne din județ și a fost inaugurat sectorul Bucovina al drumului. Cele două borne au fost amplasate în apropierea Primăriei comunei Putna și Mănăstirii Putna. La eveniment au participat reprezentanți ai Asociației „Tășuleasa Social”, ai Ministerului Apelor și Pădurilor, ai Prefecturii Suceava, ai Consiliului Județean Suceava, ai Regiei Naționale a Pădurilor, ai primăriilor din Suceava implicate în proiect, ai Direcției Silvice Suceava, sponsori și ambasadori ai proiectului.
Festivitatea a început cu un moment artistic al elevilor de la Școala gimnazială Vatra Moldoviței, una dintre localitățile sucevene prin care trece Via Transilvanica. A urmat fixarea bornei care marchează începutul drumului, în fața Mănăstirii Putna. În curând, același tip de bornă se va fixa la malul Dunării, la celălalt capăt al drumului, astfel suprapunerea lor creează o cruce. Tot în cadrul inaugurării, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a rostit o rugăciune de binecuvântare a celor care pleacă în călătorie. În zilele următoare este așteptat să ajungă la Putna primul călător care a parcurs drumul, plecând din Drobeta-Turnu Severin.
A urmat o conferință de presă desfășurată în incinta mănăstirii, moderată de Alin Uhlmann Ușeriu, președintele Asociației „Tășuleasa Social”. Acesta a explicat că drumul începe la Putna pentru că aici este mormântul Sfântului Ștefan cel Mare, arătând că pentru a face acest drum este nevoie de credință. Drumul va beneficia de un ghid și o aplicație on-line.
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a declarat: „Sunt onorat să fiu astăzi la Putna, în acest spațiu cu profunde semnificații pentru poporul român. Mă încearcă mari emoții, dar de asemenea, sunt bucuros și mândru pentru că împreună deschidem o nouă cale spre redescoperirea României, intrând într-o poveste, «Via Transilvanica». Am convingerea că acest drum va însemna foarte mult pentru noi și pentru generațiile viitoare”.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vorbit despre aspectul uman al acestui drum, numindu-l „drumul familiilor, drumul prietenilor, drumul împăcării”, al cărui „început trece pe lângă mănăstirile cu valoare simbolică uriașă pentru credința românilor: Putna, Sucevița, Moldovița”. De asemenea, dânsul a adus în discuție înființarea unor Case ale pelerinilor, destinate turiștilor care parcurg acest drum și vin în Bucovina. Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a explicat că acest drum poate să determine vizitatorii români și străini să zăbovească mai mult în Suceava, străbătând județul la pas.
Actorul Marcel Iureș, ambasadorul Proiectului „Via Transilvanica”, i-a felicitat pe inițiatori: „Oamenii din această asociație nu sunt campioni, sunt eroi. Ceva foarte rar în societatea românească. Modernitatea vestică a adus în România o mașină de făcut campioni”.
Alergătorul Tibi Ușeriu se simte foarte bucuros că există un astfel de traseu omologat în România și că va alerga pe el în momentul în care toate porțiunile vor fi gata, promovându-l în același timp, la competițiile internaționale la care participă.
Părintele stareț Melchisedec Velnic și-a început cuvântul vorbind despre drumurile făcute de Sfântul Ștefan cel Mare, care a fost și un mare pelerin, pe lângă faptul că a străbătut țara pentru a se lupta și pentru a ctitori. A îndemnat totodată inițiatorii proiectului să nu uite de Cernăuți și de Basarabia, regiuni în care se pot organiza trasee plecând din România. Dacă autostrada care să lege Bucovina de Transilvania mai are de așteptat, iată că o altfel de „autostradă” leagă cele două regiuni. „Pelerinajul este o școală în care fiecare învață”, a mai spus arhim. Melchisedec, amintind de un pelerinaj la câteva mănăstiri din Neamț pe care îl făcea pe jos, împreună cu părinții, în copilărie.