Săptămâna aceasta, la Centrul Social Cultural „Sfântul Ilie“ de la Miclăuşeni, judeţul Iaşi, se defăşoară cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Activitatea are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi este organizată de Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor prin Centrul de formare şi în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Marţi, 8 mai 2018, PS Ignatie al Huşilor şi pr. Vlaicu Patriciu au susţinut cursuri clericilor participanţi.
Dimineaţa a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, alături de un sobor format din preoţii participanţi la activitate. În cadrul slujbei, ierarhul a ţinut un cuvânt de învăţătură clericilor prezenţi: „Hristos ne spune că tot cuvântul pe care îl păzim este dătător de viaţă. Cuvântul lui Hristos este dătător de viaţă pentru că El însuşi este fără de păcat. Cuvintele noastre toate sunt cele care conţin în ele sămânţa, sâmburele morţii, pentru că în spatele acestora este păcatul pe care îl săvârşim zi de zi. Nu este o noutate ceea ce vă spun, faptul că orice cuvânt pe care noi îl rostim conţine o energie, fie una binefăcătoare, binecuvântată sau o energie care poate să fie distructivă, poate să fie una care se destructurează din punct de vedere sufletesc. Dacă noi vom păzi cuvântul Lui, nu vom muri în veac. Atunci mi-a venit un gând din Pateric, de la avva Isidor Pelusiotul care spune: «Mai bună este viaţa fără cuvânt decât cuvântul fără viaţă, pentru că viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând poate să nu folosească». Trăim într-o lume în care asistăm la o inflaţie a cuvântului, vorbim foarte mult şi nu avem o grijă, o atenţie faţă de cuvintele pe care le rostim“.
După oficierea Sfintei Liturghii, preoţii şi-au continuat programul, aceştia fiind împărţiţi în două grupe. Prima dintre grupe l-a avut în mijlocul lor pe părintele conf. univ. dr. Patriciu Vlaicu, iar cea de-a doua grupă a participat la un curs susţinut de PS Părinte Ignatie. Totodată, părintele lect. univ. dr. Emilian Roman de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi s-a aflat alături de preoţii cursanţi. Cursurile preoţeşti vor continua săptămâna aceasta. Miercuri, 9 mai, PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi conf. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie din Bucureşti vor fi prezenţi la activităţile didactice.