Luni, 4 Decembrie 2017

Volumul Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964) „este un act terapeutic de readucere în conștiința comunității de credință a unor figuri de clerici, monahi și laici plasați de pedagogia lui Dumnezeu în mijlocul unei dictaturi care se mândrea cu ambiția de a naște un „om nou”, altul decât cel paulin”, susține Radu Preda, preşedinte executiv al IICCMER.

La peste un sfert de secol de la căderea regimului comunist în România, Adrian Nicolae Petcu și Pr. Nicolae Cătălin Luchian și-au propus să defrişeze arhivele fostei Securităţi pentru a identifica şi cerceta clericii ortodocşi români şi mirenii mărturisitori, care în perioada regimului comunist au fost închiși. Caracterul inedit al lucrării constă atât în tema aleasă, dedicată mărturisitorilor din Eparhia Iaşilor, cât mai ales în amploarea documentării.

Cartea „Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în temniţele comuniste (1948-1964)” este structurată în două părţi, cea introductivă şi cea a dicţionarului (unde se regăsesc 150 de biografii ale clericilor şi mirenilor mărturisitori din Eparhia Iaşilor, care au suferit detenţie în perioada comunistă). De asemenea, la final sunt anexate diverse extrase ale sentinţelor, fişe matricole penale, bilete de eliberare, cereri pentru chemarea în Consistoriu Eparhial şi slujire temporară, procese verbale de interogatorii consemnate la anchetări, procesul verbal de constatare a decesului Ieromonahului Haralambie Vasilache în temniţa comunistă ș.a..

Despre aceste biografii, dar și despre alte aspecte legate de viața mărturisitorilor în temnițele comuniste vor vorbi prof. Radu Preda, Arhimandritul Hrisostom Rădășanu, Consilier al Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, dar și autorii, Adrian Nicolae Petcu și Pr. Nicolae Cătălin Luchian în cadrul evenimentului de lansare a volumului „Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964)”, organizat de Editura Doxologia și Colegiul Sfântul Nicolae, vineri, 8 decembrie, la Muzeul Mitropolitan (Sala Baptisteriu) din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, începând cu ora 17.00. De asemenea, publicul se va putea bucura și de un recital de colinde, susținut de Corul Basileus al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi.

Cartea, care va fi lansată vineri, 8 decembrie, va putea fi comandată și online, pe site-ul Editurii Doxologia: https://edituradoxologia.ro.