O activitate extrașcolară apreciată de elevi, revine în treilea an consecutiv la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, grație colaborării frumoase cu meșterul popular Ionela Lungu din Humulești.
În ,,Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, ne-am gândit la creștinul primordial, simbolistica paleocreștină și modalitățile simple legate de pământ în arta acestuia. Andrei Tarkovschi spunea că „Arta este o formă de rugăciune. Omul nu trăiește decât prin rugăciune”. De aici și ideea că tinerii elevi de la secția Patrimoniu Cultural o exersează deopotrivă în arta lor.
Motivele de inspirație au fost crucea – simbolul credinței, peștele - simbolul lui Iisus Hristos, păunul – simbolul nemuririi, îngeri , heruvimi etc. Obiectivele urmărite au fost cunoașterea și exersarea tehnicii modelajului, interpretarea simbolisticii creștine într-o tehnică nouă, exprimarea creativă în compoziții specifice și lucrul în echipă. Lucrările vor fi îmbogățite cromatic, iar finalitatea demersului va fi expunerea în cadrul expoziției dedicate Zilelor Seminarului în luna decembrie, a acestui an.
Activitatea s-a desfășurat la invitația profesorului de arte vizuale și patrimoniu cultural Oana Grădinaru, în cadrul parteneriatului cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Meșterul popular a pus la dispoziția elevilor atât lutul ca material de lucru, cât și instrumentele specifice: eboșoare, sucitoare, fire. Ambianța la care a contribuit și fondul muzical al maestrului Grigore Leșe, a îmbogățit activitatea.
Mulțumim pr. director Viorel Laiu pentru deschiderea spre activități extrașcolare și continuitatea acestui proiect, care sperăm să-i apropie pe tinerii liceeni de tradițiile noastre populare, sau cum spune Ionela Lungu „nevoia de a ne cunoaște străvechile rădăcini”. (prof. Oana Grădinaru)