Vineri seara, 12 mai, la cea de-a 28-a ediție a Târgului de carte LIBREX, care are loc în această perioadă în Atrium Palas Mall, părintele Constantin Necula le-a vorbit ieșenilor despre „Frumusețea Lecturii, Lectura Frumuseții”. Cu prilejul acestei întâlniri, clericul și-a lansat noua carte „Dumnezeu și inima omului. Tihna clipei cu personalități din România”, care a apărut la Editura Doxologia.
Cititorii editurii Doxologia, precum și cei care îl urmăresc în online sau prin intermediul cărților pe părintele Constantin Necula, s-au întâlnit ieri seară cu autorul noului volum „Dumnezeu și inima omului. Tihna clipei cu personalități din România”. Prima parte a evenimentului a constat într-o conferință în care părintele profesor le-a vorbit celor prezenți despre „Frumusețea Lecturii, Lectura Frumuseții”, iar în cea de-a doua parte a întrevederii, clericul a vorbit despre noua apariție editorială a Editurii Doxologia. Întâlnirea a fost moderată de lect. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași.
Sunt nouă interviuri, discuții, care ulterior au fost transpuse în slovă scrisă. Motivul îl știm cu toții: unii preferă slova scrisă, preferă cartea aceasta frumoasă, să o simtă, să o vadă, să-i simtă mirosul, și ne aducem aminte de aceste frumoase cuvinte: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”. Mi-a atras atenția subtitlul volumului - „Tinha clipei cu personalități din România”, și da, sunt nouă personalități, nouă experiențe de viață, nouă povești de viață, de carieră, nouă modele, nouă mentori. Se vorbește foarte mult despre mentori în această carte și cred că ideea aceasta de tihnă ne duce cu gândul cu la ceea ce înseamnă cu adevărat o lectură. Să te așezi în tihnă, în fotoliu, să stai și să citești, sau să stai de vorbă cu cineva, în tumultul acesta al lumii cotidiene, a afirmat moderatorul întâlnirii, lect. dr. Bogdan Neculau.
Acest volum este o invitație la o lectură relaxată și relaxantă, dar nu lipsită de consistență, căci interlocutorii sunt profesioniști din diverse domenii de activitate – medici, profesori, artiști, actori, jurnaliști – care își împărtășesc din bogata lor experiență de viață, „la un ceai” sau „la o cafea” de vorbă cu părintele Constantin Necula, pornind de la situația sanitară actuală, care a afectat într-un fel sau altul pe fiecare.
Vreau să mă credeți că această carte, această antologie cu prieteni are continuitate. Cu echipa Doxologia am mai filmat câteva emisiuni bune, o să ne facem curaj să le trecem pe curat. A fost și dorința noastră de a spune că trebuie să gândim dincolo de aparențe. Îmi dau seama că e ca în situația conflictului Rusiei cu Ucraina, răul nu poate fi fără sfârșit. Este un punct la care răului i se zice „stop!”. De fapt, oamenii aceștia mi-au dat nădejdea asta și m-au învățat că a fi profesionist înseamnă nu a citi site-uri, nu a asculta gurile mari, ci a pune mâna și a studia. Toate cărție, de la această carte încolo, au ceva în ele, au ceva acolo, care vin din nevoia de-a spune oamenilor că nu suntem singuri, a mărturisit la final părintele Constantin Necula.
Cei care doresc să achiziționeze cărți de la standul editurii, vor putea beneficia de o reducere de 20% la toate titlurile. Târgul de carte LIBREX se va desfășura până la sfârșitul acestei săptămâni.
Vă invităm să accesați și: (Video) Părintele Constantin Necula, o nouă apariție editorială Doxologia