Marea Lavră a Sfintei Mănăstiri Neamţ, în decursul anilor, a fost un loc permanent de rugăciune şi un centru de cultură şi spiritualitate ortodoxă, unde s-a arătat, de nenumărate ori, iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni prin minunile săvârşite, consemnate în decursul istoriei monahale nemţene. Unul din cele mai de preţ odoare sfinte ale mănăstirii este Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, primită în dar de la Împăratul bizantin Ioan al VII-lea Paleologul, aşa cum aflăm din sinaxarul slujbei.
Icoana primită în dar de binecredinciosul Voievod Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei, la 31 martie 1401, a fost aşezată pentru o perioadă în biserica din Mirăuţi, Suceava, iar în anul 1447 domnitorul Ştefan al II-lea, fiul domnitorului Alexandru cel Bun, dăruieşte icoana Mănăstirii Neamţ, unde până astăzi, timp de 571 de ani, a fost cinstită de evlavioşii închinători ce au trecut pragul legendarei vetrei monahale.
Moment istoric pentru Sfânta Mănăstire Neamţ
Cu binecuvântarea Părintelui nostru Mitropolit Teofan, la Mănăstirea Neamţ s-a adăugat în tezaurul de sărbători care ocrotesc lavra nemţeană şi sărbătoarea cinstirii Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ, cu dată de prăznuire ziua de 9 ale lunii iulie.
Manifestările primei prăznuiri a icoanei au început duminică, 8 iulie, cu Privegherea în cinstea Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, slujba fiind oficiată de 7 preoţi şi diaconi, sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Clement Haralamb, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti.
A doua zi, luni, 9 iulie, un sobor de 21 de preoţi şi diaconi, în frunte cu PS Părinte Veniamin Goreanu, Episcop al Basarabiei de Sud, şi PS Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au slujit Sfânta Liturghie solemnă în catedrala ştefaniană în cinstea sărbătorii Icoanei Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Preasfinţitul Veniamin, care a prezentat argumentele cinstirii icoanelor Maicii Domnului, precum şi minuni ce au fost săvârşite în decursul anilor, amintind şi de miile de monahi care au fost sub ocrotirea Îndrumătoarei. Preasfinţia Sa a enumerat şi sfinţii ce au căzut în genunchi pentru a primi îndrumare şi milă de la icoana făcătoare de minuni ce veghează şi mijloceşte neîntrerupt pentru noi, dintre care amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfinţii Paisie şi Ioan de la Neamţ, Sfântul Grigorie Dascălul şi mulţi alţii, cunoscuţi şi necunoscuţi. În continuare, Preasfinţitul Veniamin a evidenţiat cât de importantă a fost Mănăstirea Neamţ pentru elevii seminarişti, prin participarea la slujbe, şi cât de marcaţi erau la întâlnirea cu Chipul smerit al Preacuratei.
La final, i-a îndemnat pe toţi să cinstească Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ, invitându-i pe credincioşi să ia exemplul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, pentru a primi vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. După predica pilduitoare, ierarhul l-a felicitat pe părintele stareţ Benedict Sauciuc pentru iniţiativă, cooperare şi organizare, apoi a transmis mulţumiri Părintelui Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea de a oficia Sfânta Liturghie, dar şi credincioşilor care au venit în număr mare.
Clipe memorabile de înălţare duhovnicească
În data de 24 mai 2018, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel, în cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a aprobat slujba, acatistul şi data de prăznuire - 9 iulie - a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ. Textul acatistului, de o frumuseţe duhovnicească ce izvorăşte dintr-o teologie autentică ancorată în realitate, declanşează pentru cei care se roagă o întâlnire de regăsire-împreună cu Îndrumătoarea vieţii noastre, mulţumindu-i după fiecare icos cu stihul „Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoarea cea slăvită!”.
Aş îndrăzni să cred că preacuviosul părinte Clement Haralamb, care are în spate o bogată şi rodnică activitate cultural-liturgică şi care este autorul a numeroase imne laudative şi cântări religioase, a dorit o actualizare stilistico-poetică a istoriei Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ bazată pe Tradiţia Bisericii. Această lucrare poate fi un dar pentru generaţia Centenar, care are nevoie de mult ajutor de la Preamilostiva Maică, dar şi dintr-o evlavie pentru Născătoarea de Dumnezeu, care se identifică în chipul Icoanei „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ, iar pe această cale îi mulţumim părintelui pentru acest dar duhovnicesc.
Maica Domnului uneşte Basarabia şi România
Prin Liturghia săvârşită de cei doi ierarhi, câteva ceasuri Basarabia şi România au fost unite în cinstea Îndrumătoarei în ctitoria ştefaniană. După terminarea Sfintei Liturghii, slujitorii au săvârşit slujba Acatistului Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ în naosul bisericii, clipe memorabile de înălţare duhovnicească. În continuare, soborul slujitor, în glas de toacă, împreună cu pelerinii, au pornit în procesiune cu icoana în jurul catedralei voievodale, intonându-se cântări speciale închinate Maicii Domnului.
La final, preacuviosul părinte arhimandrit Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, a mulţumit tuturor pentru evlavia şi dragostea credincioşilor arătate Îndrumătoarei de la Neamţ, în prima zi de prăznuire, şi a prezentat câteva momente importante din istoria icoanei, amintind şi de minunea petrecută în data de 28 octombrie 1822, dar şi de Agheasmatarul de zid ridicat de stareţul Neonil în anul 1839 în cinstea icoanei şi în amintirea minunii.
Astăzi, la Cerdacul Maicii Domnului se află o biserică maramureşeană închinată Sfintei Treimi, iar cu acest prilej şi ziua de 28 octombrie va fi zi de hram închinat Îndrumătoarei, unde s-a întunecat la faţă, iar după litanie de toată noaptea s-a luminat şi era mai frumoasă decât înainte, aşa cum scrie pe crucea de marmură din interiorul agheasmatarului.
O nouă sărbătoare în calendarul Bisericii
Această nouă sărbătoare din calendarul Bisericii era demult aşteptată, chiar părinţii din vechime alcătuind o rugăciune închinată icoanei, lucru ce dovedeşte cât de populară era şi este Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ, iar unii credincioşi evlavioşi au făcut copii ale acesteia chiar din 1846, precum Certkov, un moşier rus, care a făcut o copie pe pânză a icoanei pe care a aşezat-o în biserica din satul Mihailovka - Rusia. Mulţi preoţi şi credincioşi deţin copii după Icoana „Îndrumătoarea” de la Neamţ, iar una din cele mai recente este Icoana „Îndrumătoarea” din biserica maramureşeană de la Cerdacul Maicii Domnului, sfinţită la data de 8 septembrie 2016. Toate aceste lucrări sfinte vin ca o cinstire a icoanei care a făcut numeroase minuni, unele consemnate în cronici, iar altele consemnate tainic în inimile oamenilor ce sunt ocrotiţi sub Acoperământul său.
O altă dovadă a cinstirii deosebite a Maicii Domnului în marea lavră sunt şi schiturile ce sunt închinate Fecioarei Preacurate, dar şi celelalte icoane din patrimoniul mănăstirii, aşa cum reiese şi din condac: „Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, care străjuieşte în biserica Mănăstirii Neamţ, ne închinăm noi, credincioşii, cinstindu-l cu evlavie, că, prin mijlocirile tale, ne păzeşti şi ne izbăveşti de ispite, de necazuri şi de toate relele întâmplări. Pentru aceea, mulţumind, strigăm către tine: Bucură-te, Maica Domnului, Îndrumătoare cea slăvită!”. Cu solirile Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamţ, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin. (Preot Constantin Cristian Andron)