La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a fost săvârşită ieri, 11 octombrie 2017, Sfânta Liturghie de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. La slujbă au participat numeroşi credincioşi care mai întâi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Pelerinii care au venit să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva şi la fragmentul din moaştele Sfintei Muceniţe Tecla, adus de la Mănăstirea Neamţ, au participat ieri, 11 octombrie 2017, la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte părinţi conslieri şi inspectori din cadrul Centrului eparhial Roman, dar şi părinţi protopopi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. În acelaşi timp, numeroşi preoţi din judeţele Neamţ şi Bacău au asistat la slujbă, răspunsurile liturgice fiind oferite de către corala preoţilor din Protopopiatul Bacău. IPS Ioachim a rostit la final cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile pelerinajului la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi despre importanţa cinstirii sfinţilor. „În această săptămână, a început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Ştim că, în fiecare an, creştinii şi preoţii, călugării şi călugăriţele cu evlavie purced la Iaşi pentru a se întâlni cu duhul taumaturgic al Sfintei Parascheva, plin de Duhul Sfânt. Acest duh intră în comuniune cu noi şi cu cei ce cinstesc cu vrednicie sfintele sale moaşte. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru darul pe care ni-l dă permanent nouă şi pentru că ne îndreaptă paşii spre împlinirea lucrului celui bun. Împreună, iubim frumuseţea casei lui Dumnezeu“, a remarcat IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim.