Joi, 27 aprilie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a poposit la parohia Drăgușeni din cadrul Potopopiatului Iași III pentru a săvârși Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a fost botezat pruncul Nectarie, cel de-al cincilea copil al familiei părintelui Răzvan Ștefan Damaschin. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat și casa parohială.
Credincioșii parohiei Drăgușeni au participat joi la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Venirea ierarhului în comunitatea parohială a fost prilejuită de botezul celui de-al cincilea copil al familiei preotului paroh, Nectarie Damaschin, care începând de ieri a primit „haină luminoasă”.
În semn de apreciere pentru întreaga lucrare pastorală, precum și pentru efortul depus la amenajarea casei parohiale, părintele Răzvan Ștefan Damaschin, actualul paroh, și părintele Pavel Vitel au primit a primit hirotesia întru iconom. Totodată, credincioșii care au sprijinit lucrările la casa parohială au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Nichifor a mers împreună cu preoții și credincioșii prezenți în curtea sfântului locaș, unde a fost oficiată slujba de binecuvântare a casei parohiale.
(Foto) Liturghie baptismală și sfințire de casă parohială la Parohia Drăgușeni